Liga III

Gabi Precup, cel mai frumos gol al carierei. ”Vrăjeală”, prima reușită pentru Dăești

Viitorul Dăești a reușit să lege două victorii la rând în 2021. După succesul de la Rășinari, cu Hermannstadt 2, sâmbătă, 10 aprilie, formația pregătită de Adi Popa, Marian Deaconescu și Cristi Munteanu s-a impus și în fața formației Jiul Petroșani. De această dată, pe teren propriu, la Fedeleșoiu, acolo unde dăeștenii nu mai jucaseră de anul trecut. Partida nu a început bine pentru gazde. Florin Costea a părăsit terenul după doar 10 minute de joc, acuzând o întindere. Din aceleași motive, probleme musculare, au rămas în tribună Octavian Vasile și Cristi Munteanu. Pîrvu l-a înlocuit pe ”Cioară”, iar la prima acțiune de atac în care a fost implicat a fost aproape de a fi coautor la deschiderea scorului. A trimis balonul în fața porții, însă Georgescu, din 3 metri, nu a reușit să-l învingă pe portarul advers. La mijlocul reprizei, după o greșeală a lui Eftimie, oaspeții au deschis scorul la Fedeleșoiu. Mingea respinsă de portarul Viitorului a ajuns la Bădărău, care a profitat de situație și și-a adus echipa în avantaj: 0-1. Tot dintr-un cadou au marcat și gazdele. În minutul 30, Stoicoiu, neglijent, a trimis o pasă înapoi pentru portar. De fapt, l-a lăsat pe polițistul George Neacșu singur cu portarul. Neacșu nu a ratat ținta, aducând egalarea: 1-1. Cu două minute înainte de pauză, dăeștenii au trecut la timonă. După o fază frumoasă, în viteză, în care mingea nu a atins pământul, Gabi Precup a șutat din prima, de la marginea careului, sub bară, lăsând asistența cu gura căscată. A fost un euro-gol, probabil cel mai frumos al carierei sale: 2-1.

În partea secundă, lucrurile s-au așezat și mai bine pentru Dăești. În minutul 54, Georgescu a scos un penalti. Robert Pîrvu s-a dus hotărât către punctul cu var. De această dată a fost precis și a făcut uitată lovitura de pedeapsă ratată în partida cu Tg. Cărbunești. A marcat fără emoții, pentru 3-1. Scorul final, de 4-1, a fost stabilit de Alin Bunescu, încă din minutul 77. ”Vrăjeală” a pivotat bine, și-a întors adversarii și și-a trecut în cont primul gol în Liga a III-a pentru Dăești. A fost aproape de a realiza ”dubla”. În prelungiri, după un corner executat de Iordache, Bunescu, din 6 metri, a trimis balonul cu capul la poartă, însă goal-keeperul gazdelor a reușit să respingă.

Succesul obținut o menține pe Dăești în lupta pentru podium în serie. În următoarea etapă, Viitorul va juca pe terenul echipei care a spulberat Costeștiul în această rundă, Cisnădie.

Viitorul Dăești: Eftimie – Samson, Bărbuți, Mocioacă, Roșianu, Georgescu, Rizea, Precup, Popa, Neacșu, Costea. Au mai jucat: Pîrvu, Iordache, Dima, Bunescu și Pufu.

Articole Similare

Back to top button