Fraţii „Dinamită” au lovit mortal şi în cupă!
Flacăra Horezu – Viitorul Dăeşti 3-1
Flacăra Horezu, favorită la câştigarea Cupei României, alături de Posada Perişani, s-a impus cu scorul de 3-1 în meciul disputat pe teren propriu, contra celor de la Viitorul Dăeşti. Pentru a cincea oară de la începerea noului sezon, Ionuţ şi Andrei Vladu, mai nou, cunoscuţi şi ca „Fraţii Dinamită”, au înscris amândoi în acelaşi meci, primul din penalty, al doilea – din acţiune. Pentru finalista din urmă cu doi ani a Cupei României pe judeţ a mai marcat Cosmin Văduva, în minutele de prelungiri ale partidei.
Gelu Voica, antrenor-jucător Viitorul Dăeşti:
„Dacă aveam toţi titularii şi nu ne arbitra «Zăpadă», îi umflam pe adversari”
Antrenorul-jucător Gelu Voica a declarat că în meciul de la Horezu, echipei sale, Viitorul Dăeşti, i-au lipsit şase titulari: Bebe Tănase, Anuţa, Alexie, Grecu, Butuc şi Niţă, dar, chiar şi aşa, nu a dus lipsă de ocazii la poartă adversă. Potrivit afirmaţiilor sale, la scorul de 0-0, George Popolan a ratat singur cu portarul, după care arbitrul Daniel Demetrescu „a dictat un penalty imaginar pentru gazde”. „Apoi, la 1-0, noi trebuia să avem penalty. Un jucător advers a atins mingea cu mâna în careu, în urma unui şut al lui Florin Cătinaş. Noi am protestat şi Flacăra ne-a surprins pe contraatac şi ne-a dat 2-0. Ultimul gol al adversarilor a fost înscris în prelungirile partidei, iar noi am marcat prin George Popolan, un eurogol, de pe linia de 16 metri. Eu cred că, dacă aveam toţi titularii şi nu ne arbitra «Zăpadă», îi umflam pe adversari”, a spus Gelu Voica, antrenor-jucător la Viitorul Dăeşti. (L.C.)