Fraţii Claudiu şi Marius Dună s-au întors de peste hotare şi vor juca din nou pentru Faurul Livezi
Faurul Livezi aşteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului. În pauza competiţională activitatea a fost restrânsă. Formaţia coordonată de Staicu Păun a disputat un meci amical cu vecinii de la Știinţa Grădiştea, care au înscrisă în campionat o echipă de juniori A1. Partida s-a terminat la scorul de 3-2 pentru Livezi. ”Nu ne-a interesat rezultatul, ci să vedem cum se descurcă copiii noştri şi ai lor. Până se reia Liga a VI-a, încercăm să mai disputăm meciuri de verificare. Duminică jucăm cu Laloşu”, a precizat Staicu Păun, care, cu bucurie, a anunţat că în partea a doua a sezonului se va putea baza şi pe doi fraţi, reveniţi de la muncă, din străinătate (Germania), care intenţionează să rămână în ţară, mai ales dacă li se vor împlini dorinţele şi vor reuşi să intre în structurile M.A.I. Este vorba despre Claudiu şi Marius Dună. ”Până să plece în Germania, aceşti băieţi erau titulari incontestabili. Ne bucurăm să-i avem din nou printre noi. Am mai realizat un transfer. L-am luat sub formă de împrumut, până la vară, de la Zăteni, Ionuţ Adrian Bureţa. Vreau să mai aduc un copil de 16 ani. Va fi, în continuare, foarte greu pentru noi la meciuri. Avem 60 de legitimaţii, dar sunt meciuri în care abia ne strângem 11 jucători, dintre care 3 sau 4 juniori de 16 ani. Unii vor pleca, alţii vor veni. Sper, totuşi, ca de acum înainte să mă pot baza la fiecare meci pe cel putin 15 jucători”, a adăugat antrenorul-jucător al formaţiei Faurul Livezi.