Editorial

Franţa peste tot!

Şi a fost ziua cea mare a tragerii la sorţi a grupelor pentru preliminariile C.E. 2012 din Polonia şi Ucraina, desfăşurată duminică la prânz la Varşovia. Fostul mare fotbalist ucrainean Oleg Blohin – recordmanul selecţiilor în naţionala URSS cu 112 prezenţe şi 42 de goluri înscrise şi câştigător al Balonului de Aur în 1975, nu a avut mână rea pentru naţionala noastră, hărăzindu-i în grupa „D” adversari cărora le-am luat 26 de puncte din 30 posibile atunci când ne-am întâlnit cu ei în preliminarii.
De Franţa se pare că nu scăpăm nici în somn în ultima perioadă, dar palmaresul ultimelor meciuri jucate cu ei este unul echilibrat: două egaluri în preliminariile C.M. 2010 şi un egal la turneul final al C.E 2008. Ne rugăm la Dumnezeu ca Raymond Domenech să fie păstrat antrenor şi după turneul final din Africa de Sud din această vară, pentru că ne-am obişnuit cu stilul său de joc şi de a alcătui echipa, dar şansele ca acesta să rămână în funcţie sunt foarte mici (poate doar dacă Franţa prinde din nou finala ca acum patru ani în Germania).
Cu Luxemburg, Albania şi Belarus ne-am întâlnit în aceeaşi grupă acum patru ani şi am obţinut maximum posibil (cu Luxemburg 3-0 şi 2-0, cu Albania 6-1 şi 2-0, cu Belarus 3-1 şi 3-1). Şi a rămas ultima echipă (şi cea mai periculoasă din punctul meu de vedere) cu care trebuie să ne întâlnim: Bosnia-Herţegovina. Această selecţionată din spaţiul ex-iugoslav pe care am bătut-o fără probleme în 2002 (2-0 la Craiova) şi în 2003 (3-0 la Sarajevo) în preliminariile pierdute de către noi „la mustaţă” ale C.E. 2004, este extrem de puternică acum, pierzând calificarea la turneul final din această vară doar la baraj cu Portugalia! Cu un careu de super fotbalişti care joacă la nivel înalt în Bundesliga, Dzeko (în primul rând!) şi Misimovici la campioana Wolfsburg, Ibisevici şi Salihovici la campioana de toamnă a sezonului trecut – Hoffenheim, dar şi cu veteranii Hasagici (titular în poartă de vreo 10 ani), Spahici, Muratovici şi poate Salihamidzici şi Bajramovici, Bosnia va fi o nucă extrem de greu de spart în aceste preliminarii. Dar cel care ne trezeşte cele mai neplăcute amintiri este noul antrenor, Safet Suşici cel care a contribuit major în 1977 la umilinţa istorică din Ghencea: Romania- Yugoslavia 4-6 prin cele trei goluri înscrise în poarta nefericitului (şi neinspiratului!) Moraru. Din fericire, la fel ca şi Hagi, Suşici nu are o carte de vizită strălucitoare ca antrenor, fiind mai mereu demis pe unde a fost (în Turcia de şase ori, ultima oară la Ankaraspor!).
Revenind la titlul editorialului şi la Franţa, sperăm să jucăm în această toamnă cu ei, ştiind că după orice turneu final o echipă valoroasă cu rezultate bune la acel turneu, începe mai slab preliminariile următoare (vezi Italia – România 0-0 şi România – Italia 1-0 în toamna – primăvara 1982-1983, precum şi România – Bulgaria 0-3 în toamna lui 1990). Dar lucrul acesta nu depinde numai de ce vrem noi, căci ţintarul meciurilor va fi stabilit prin negociere directă pe 19 februarie în Luxemburg, iar dacă reprezentanţii celor şase echipe nu se înţeleg, UEFA este cea care stabileşte programul. Şi ca noutate majoră a acestor preliminarii, UEFA a stabilit ca meciurile să se joace în sistemul marţi şi vineri (nu miercuri – sâmbătă ca până acum) având în vedere programul extrem de aglomerat al echipelor de club din campionatele puternice ale Europei (Anglia, Spania, Italia, Germania, Franţa).

Dan SĂRARU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button