Frâncu vrea să amenajeze campusuri medicale, turistice şi sociale la Goranu

1PNL Francu pasaj pietonal suprateran pe DN 64 RaureniJoi dimineaţa, primarul Emilian Frâncu a avut o discuţie cu Enrico Gervasoni, preşedintele Strategy International Development Consulting şi CEO al Habitat & Development Foundation, pe tema proiectului „Alutus – Casa Vârstei de Aur”, ce urmează a fi implementat în municipiu. Discuţiile purtate s-au axat pe proiectarea, finanţarea şi construirea a trei campusuri medical-turistic-sociale în zona Goranu – islaz, în baza unui parteneriat public-privat cu Primăria municipiului. La întâlnire, a participat şi Cornelia Dragnea, reprezentant al Cordo Consulting, iar proiectul este propus pentru o soluţie de finanţare în valoare de 20 mil. euro. După întâlnirea cu primarul Frâncu, a urmat o sesiune de discuţii tehnice punctuale cu specialişti din cadrul primăriei municipiului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button