Fostul primar al Râmnicului, pe calea bisericii, către primărie
• Gutău crede că merge în campania din 2016 pe versurile Mariei Tereza. De fapt, versurile au fost scrise de Rudyard Kipling
Invitat la Televiziunea Vâlcea 1, în emisiunea „Idei în actualitate”, moderată de Valeria Tănase, fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău a vorbit despre dorinţa sa de a candida pentru un nou mandat de edil, începând cu anul 2016. Gutău şi-a găsit chiar şi un slogan de campanie, mai exact un mic poem scris, potrivit fostului edil, de Maica Tereza, pe care l-a citit de două ori pe parcursul emisiunii şi în versurile căruia, spune el, se regăseşte total:
„Să ştii să crezi când unii te înşeală
Să te ridici când alţii te doboară,
Să poţi păstra ce alţii vor s-alunge,
Să ştii să râzi când sufletul îţi plânge
Şi cald tu să rămâi, chiar dacă afară ninge.
Aceasta-i arta de-a învinge!”
De fapt, ca să fie toată lumea mulţumită, trebuie să spunem că poemul îi aparţine lui Rudyard Kipling, nu Maicii Tereza, aşa cum ştia fostul primar al municipiului Rm. Vâlcea
Din martie 2015, Gutău îşi aşteaptă adepţii
Pentru Gutău, nu partidul din partea căruia va candida este important. El a anunţat că începând cu luna martie a anului 2015 îi aşteaptă lângă el pe toţi cei care nu şi-au pierdut încredere în onestitatea sa. „Nu mă interesează formaţiunea politică pentru care voi candida la funcţia de primar al municipiului în 2016. Din luna martie a anului viitor, îi invit pe cei care au încredere în mine să mi se alăture. Caut oameni de valoare, care au confirmat în domeniile lor de activitate – medici, profesori, ingineri, cu care să formez o echipă competentă. Nu mă interesează politica mare, toate partidele sunt o apă şi un pământ. Pentru râmniceni contează omul şi echipa care vor fi în cadrul primăriei, mai puţin partidul. Când ajungi la putere, trebuie să fii primarul tururor şi nu trebuie să fie doar vorbe, ci şi fapte. Eu am avut relaţii bune cu toate partidele. Mă mândresc cu faptul că în mandatul meu nu am dat afară niciun om doar pentru că era de la un anumit partid”, a spus fostul edil.
„Nu am nevoie de mâini întinse”
Orgolios, Mircia Gutău declară că nu are nevoie de pomana cuiva. El se consideră suficient de puternic pentru a nu aştepta ajutor, dacă va considera că acesta îi este oferit într-o anumită formă. „După ce voi avea o discuţie apropiată cu cei pe care-i voi avea în jurul meu, voi lua o decizie în ceea ce priveşte partidul din partea căruia voi candida. Voi avea nevoie de un Consiliu Municipal de partea mea şi trebuie să recunosc că obţii aşa ceva doar cu un partid care te sprijină. Prima mea pasiune şi opţiune rămâne PD. În paranteză fie spus, nici nu ştiu dacă va rezista uniunea cu PNL. Dacă vor înregistra un eşec la prezidenţiale, vor divorţa foarte repede. (…) I-am auzit pe unii că vor să-mi întindă o mână. Nu am nevoie de mâini întinse de la nimeni! Sunt demn, mi-am ispăşit pedeaspa, sunt curat, mai ales că ştiu că sunt nevinovat. Oamenii care au încredere în mine mă vor vota”, şi-a exprimat el convingerea.
Ion Nicolae, atacat din nou
Mai vechiul său „amic”, Ion Nicolae nu a scăpat de critici, exact ca în vremurile bune. „Sunt suprins de ce tupeu au unii, pe care oamenii din popor îi numesc Face-ţi-ai Cruce, cum este acest Dinţişor de Aur! L-am auzit spunând că Vâlcea are nevoie de primari care să nu fie penali. Adică aşa cum e el! Păi el vorbeşte? Nu are bun simţ, pentru că dacă te-ai interesa la Inspectoratul de Stat în Construcţii de părerile oamenilor despre cum s-a comportat, ţi-ai face cruce. El vorbeşte, care lingea clanţa la primărie pentru a-l pune Frâncu diriginte de şantier la locuinţele sociale?! El ar trebui să meargă pestradă fără a ridica privirea”, a mai spus Gutău.