A fost inaugurat cel de-al doilea parc realizat în Râmnicu Vâlcea cu fonduri europene
![](https://arenavalceana.ro/wp-content/uploads/2023/02/Gutau-loc-de-joaca.jpg)
Miercuri, 22 februarie, Parcul Ostroveni – amplasat pe faleza Oltului în zona blocurilor ANL – a fost inaugurat în prezenţa a zeci de copii şi a mai multor locuitori ai cartierului din sudul Râmnicului. Este cel de-al doilea parc realizat cu fonduri europene în municipiu, după Parcul Ştirbei Vodă, finalizat în urmă cu un an, şi va fi urmat, în aproximativ o lună, de inaugurarea unei a treia astfel de facilităţi de agrement, aflată în stadiu final de execuţie în zona lacurilor de lângă barajul din nordul Râmnicului. Contractul de finanţare pentru acest proiect implementat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 a fost semnat în iunie 2020, cu un buget de 1.775.365,17 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 1.739.857,87 lei, iar contribuţia din FEDR este 1.509.060,39 lei şi valoarea contribuţiei din bugetul naţional este 230.797,48 lei. La fel ca şi celelalte două parcuri finanţate din fonduri europene nerambursabile, Parcul Ostroveni s-a amenajat pe o suprafaţă degradată şi neutilizată, în conformitate cu obiectivele specifice urmărite: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, oferirea unui mod sănătos de petrecere a timpului liber şi optimizarea condiţiilor de mediu prin creşterea suprafeţei spaţiilor verzi a municipiului şi prin crearea unui spaţiu deschis de agrement şi recreere. Principalele categorii de lucrări efectuate pe o suprafaţă de peste 5.000 mp au fost realizarea unei infrastructuri de alei pietonale, montarea de mobilier urban (coşuri de gunoi, cişmea, bănci, pergole), crearea de spaţii verzi (plantarea de arbori şi de gazon, montarea unui sistem de irigare automatizat cu aspersoare telescopice), iar printre dotările noului parc se numără un loc de joacă pentru copii (incluzând printre altele o tiroliană, echipamente de fitness şi o instalaţie pentru persoane cu dizabilităţi), grup sanitar, sistem de iluminat cu corpuri LED, dar şi o reţea de camere video mobile de mare rezoluţie cu sistem anti-vandalism. Primarul Mircia Gutău s-a arătat deosebit de încântat de felul în care arată Parcul Ostroveni şi şi-a exprimat convingerea că, în foarte scurt timp, acesta va deveni un punct de atracţie al întregului cartier, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, sporind atractivitatea întregii zone.