Florinel Constantinescu face pasaj subteran la complexul balnear Cozia

Primarul Florinel Constantinescu a demarat un nou proiect prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 – „Îmbunătăţirea mediului urban în oraşul Călimăneşti prin extinderea şi modernizarea trotuarelor şi fluidizarea circulaţiei pietonale”. În primă fază, edilul a început activităţile de informare şi publicitate aferente investiţiei, urmând ca, în 2-3 luni, să se apuce şi de lucrări. Proiectul iniţiat şi promovat de dr. Florinel Constantinescu, primarul staţiunii Călimăneşti, are o valoare totală de aproximativ 5 mil. euro, din care 20,97 mil. lei – finanţare nermbursabilă, şi are două componente: 1) extinderea şi modernizarea trotuarelor pe Calea lui Traian şi 2) realizarea unui pasaj pietonal subteran în zona complexului balnear Cozia.