Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Florin Verigeanu, preşedinte la SCM Rm. Vâlcea!

După cum se ştie, echipa de handbal vâlceană, care a activat în anii trecuţi sub denumirea de HCM, a fost preluată, recent, de clubul Primăriei Râmnicului, SCM. Această schimbare a fost recunoscută, săptămâna trecută, şi de Federaţia Română de Handbal. Consiliul de Administraţie al FRH, care s-a întrunit pe 27 iulie, cu 13 voturi „pentru”, a validat hotărârea Comitetului Director de aprobare a preluării HCM Rm. Vâlcea de către SCM Rm. Vâlcea, în baza dosarului depus la FRH. O dată cu această decizie, s-a schimbat şi organigrama. Astfel, preşedintele de la HCM Rm. Vâlcea, Petre Berbecaru, va continua la SCM Rm. Vâlcea ca şi consilier tehnic. Pe postul de preşedinte al secţiei de handbal (nu al clubului, care este condus, în continuare, de Marius Ţuca) a fost numit Florin Verigeanu, fostul conducător din Zăvoi (al echipei de fotbal), care, până la revenirea la Vâlcea, a activat ca director sportiv la echipa de fotbal de Liga I, FC Voluntari (câştigătoare a Cupei României în sezonul 2016-2017). Verigeanu a primit, iniţial, funcţia de vicepreşedinte la HCM. Acum e şef cu acte în regulă la secţia de handbal a clubului municipal. În structura de conducere de la SCM se mai regăsesc: Marian Joiţa, care ocupă funcţia de director sportiv, Cristian Pestrea (secretar general) şi Marian Dumitru (organizator de competiţii). După cum spuneam, Petre Berbecaru va fi consilier tehnic.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button