Florin Oprescu va promova cinci juniori A1 la echipa mare

Echipa de seniori de la Unirea Păuşeşti Măglaşi ocupă locul 12 în clasamentul Seriei Nord a Ligii a IV-a, situându-se la doar trei puncte distanţă de linia retrogradării. Antrenorul Florin Oprescu a precizat că obiectivul său rămâne acela de a-şi menţine lotul actual, deoarece, din motive financiare, nu va putea transfera alţi jucători de valoare. „Păi, când îi propui unui jucător să vină la noi, prima lui întrebare este: «Cât îmi dai?» Pe ei nu îi interesează să joace fotbal pentru a face mişcare, să se simtă bine, ci doar să câştige un ban. La acest nivel, e foarte greu să întreţii o echipă de fotbal. Primăria face tot posibilul ca această echipă să existe, mai ales pentru tinerii din localitate. În această iarnă, voi promova cinci juniori A1, care mi s-au părut cei mai buni în tur. Este vorba de Dănuţ Bicoiu, Adrian Tudor, Vasile Popescu, Florin Lungu şi Petre Teiuşanu. Sper ca, în jurul datei de 15 februarie, să avem prima noastră reunire de după încheierea turului. Nu am reuşit, până acum, să-i strâng pe jucători, pentru că majoritatea dintre ei sunt plecaţi la facultăţi. Oricum, din punctul meu de vedere, obiectivul pentru acest sezon nu poate fi altul decât menţinerea în Liga a IV-a”, a declarat antrenorul Florin Oprescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button