Administratie

Florin Ionescu vrea să atragă fonduri nerambursabile pentru construcţia unei noi primării, la Stoileşti

În orice activitate, organizarea este esenţială, iar pentru asta spaţiul în care se desfăşoară totul este esenţial. Conştient de acest lucru şi dornic să eficientizeze activitatea administraţiei publice locale, primarul Florin Ionescu, de la Stoileşti, are în plan de mai multă vreme să amenajeze un nou sediu de primărie, unul încăpător şi eficient din punct de vedere termic, în aşa fel încât şi cheltuielile de funcţionare să fie mai mici decât în prezent. Partea şi mai bună a lucrurilor este că, recent, social-democratul a identificat oportunităţi de finanţare a acestui obiectiv fără a pune presiune pe bugetul local. Există fonduri inclusiv prin CNI sau PNRR pentru astfel de proiecte, iar primarul Florin Ionescu este hotărât să le acceseze. În primă fază, edilul a demarat procedurile de proiectare tehnică cu firma Sigm Home Project pentru construirea unui nou sediu al primăriei, amenajarea curţii şi realizarea racordurilor la utilităţi. Compania de la Iaşi se va ocupa nu doar de elaborarea documentaţiei tehnice, ci şi de detaliile de execuţie şi, nu în ultimul rând, va asigura asistenţa tehnică pe durata proiectului. Prin construcţia unui nou sediu al primăriei, Executivul de la Stoileşti va pune în valoare o proprietate a comunei, va reduce cheltuielile şi va crea condiţii propice muncii lor pentru angajaţii din administraţia publică locală, sporindu-le eficienţa. La rândul lor, localnicii vor beneficia de servicii de o calitate mai bună, într-un timp mai scurt, şi – de asemenea – vor avea parte de o interacţiune mult mai plăcută cu instituţia.

Articole Similare

Back to top button