Florin Ionescu aşteaptă sprijin de la candidaţii USL pentru asfaltarea drumurilor din Stoileşti

Florin IonescuPrimarul Florin Ionescu continuă lucrările de construire a unui pod în lungime de 42 de metri, în satul Bârsoiu, cu fonduri pe OG 7. Investiţia va fi dată în folosinţă în luna iunie a anului viitor şi este extrem de necesară, deoarece permite accesul, inclusiv auto, spre circa 300 de gospodării. „Atunci când plouă sau ninge abundent, maşinile nu mai pot ajunge în satul Bârsoiu, locuitorii fiind nevoiţi să meargă pe o punte pietonală sau cu căruţele, prin pârâu”, a spus primarul din Stoileşti. El a mai precizat că, recent, Dan Niţu a vizitat comuna Stoileşti şi şi-a manifestat dorinţa de a contribui la rezolvarea problemelor de infrastructură. „Am reţinut ce a spus domnul Dan Niţu şi am încredere în dumnealui. Voi face tot ce îmi stă în putre ca dânsul să obţină cele mai multe voturi la Stoileşti”, a precizat Florin Ionescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button