Liga III

Florin Costea va începe cursurile pentru obţinerea licenţei în antrenorat

Atacantul echipei Viitorul Dăeşti, Florin Costea, a marcat de două ori în prima partea a sezonului de Liga a III-a. Acum a înscris de două ori doar într-un meci, fiind cel care a a scos şi penaltiul din care Pîrvu şi-a trecut, de asemenea, numele pe lista marcatorilor în confruntarea cu Horezu. ”Cioară” spune că nu a fost nimic special, că tot timpul i-a mers bine.

”Mereu a fost soare pe strada mea. Aş putea pune chiar că toată viaţa a fost soare pe strada mea. (…) Cu Horezu a fost un meci greu, împotriva unei echipe foarte bune. Scorul nu reflectă realitatea din teren. Am avut şi puţin noroc. Am marcat în minutul 1 al ambelor reprize. Acolo s-a făcut diferenţa. Ne bucurăm pentru că aveam nevoie de cele trei puncte. Au venit jucători cu calitate în pauza competiţională, care sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul, să urcăm cât mai mult în clasament. Atâta timp cât matematic se mai poate obţine locul 2, de ce să nu sperăm? Ne luptăm să câştigăm fiecare meci şi vom trage linie la finalul campionatului şi vedem unde ne aflăm. Am pierdut, într-adevăr, în turul campionatului multe puncte mult prea uşor, poate şi din cauza terenului, care ne-a împiedicat. Dar sperăm să urcăm cât mai mult în clasament în următoarele etape. Nu mi-am făcut planuri în privinţa numărului de goluri pe care să le marchez eu. Important e să câştige echipa. Normal, meseria mea, ca atacant, e să înscriu şi sper să o fac cât mai des, dar mai important este să să câştigăm trei puncte la fiecare meci. Am încredere că va fi bine. Am fost încrezător toată viaţa. De-asta am şi reuşit să ajung la un nivel foarte mare, zic eu. Am încredere în toţi băieţii. Normal că, cu cât sunt mai mulţi jucători cu experienţă mare, mă pot ajuta şi pe mine, dar am la fel de multă încredere şi în juniori. Au demonstrat că merită să fie aici şi sunt foarte importanţi pentru echipă”, a declarat Florin Costea.

Atâta timp cât picioarele mă ţin, încerc să joc. Când nu mai pot, singur voi ridica mâna şi mă voi da la o parte”

Costea nu se gândeşte să pună ghetele în cui prea curând, dar ia în calcul ca pe viitor să-şi înceapă cariera în antrenorat:
”M-am gândit la antrenorat. Aş vrea să fac, cât mai curând, şi cursurile. Dar, deocamdată, asta nu e o prioritate. Vreau să mai joc pentru că mă simt bine pe teren. Atâta timp cât mă simt bine şi picioarele mă ţin, încerc să joc. Când nu voi mai putea, singur voi ridica mâna şi mă voi da la o parte. Vreau doar să joc, asta îmi place să fac în momentul de faţă şi întotdeauna am făcut ce mi-a plăcut. Nu sunt pasionat să antrenez şi să şi joc, în acelaşi timp. Când voi dori să antrenez, o voi face, dar voi spune stop carierei de jucător. Nu m-am gândit, încă, dacă să lucrez cu copiii sau la seniori. Nu se ştie ce îţi oferă viitorul. Poate voi ajunge un antrenor mare. V-aţi dat seama, acum sunt şi puţin modest :). În viaţă sunt foarte multe oportunităţi de care trebuie să profiţi atunci când trebuie. Şi când eram mic, îmi doream să ajung fotbalist, dar nu mă gândeam că o să ajung să joc la echipa naţională. Îmi doream, dar nu aveam nicio garanţie că se va întâmpla acest lucru”.

Articole Similare

Back to top button