Diverse

Florica şi Ciucă se întorc la Naţională. ”Tricolorele” se reunesc săptămâna viitoare fără selecţionerul Adrian Vasile

Naţionala feminină de handbal intră pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru turneul preolimpic din luna martie. Fără antrenorul Adi Vasile, depistat pozitiv cu Coronavirus, Cristina Neagu şi celelalte componente ale lotului vor efectua săptămâna viitoare un stagiu de pregătire de patru zile, la Bucureşti, sub comanda ”secundului” norvegian Bent Dahl.
Chiar dacă nu va fi prezent alături de echipă, selecţionerul a stabilit cu staff-ul său cum se va desfăşura acţiunea de la Bucureşti.

”Este foarte importantă această perioadă de pregătire. Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza şi adversarele din turneul preolimpic şi ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acţiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit şi acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective”, a spus Adi Vasile, selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României.
Tehnicianul va fi în contact permanent atât cu staff-ul, cât şi cu fetele din echipă, pentru a eficientiza la maximum aceste zile de antrenament.

”Nu este cea mai normală situaţie, pentru că antrenorul nu poate fi prezent la această acţiune, dar deja am înţeles cu toţii că perioada în care suntem trebuie să ne facă să ne adaptăm, aşa că am mare încredere în fete şi în staff, că vor face ca lucrurile să meargă bine. În momente dificile oamenii au resurse nebănuite de putere, energie, spirit şi în toate lucrurile acestea stă esenţa unei echipe. După această perioadă va urma o analiză a ultimei luni, apoi vom vedea ce mai avem de corectat şi de remediat în perspectiva turneului preolimpic, a adăugat antrenorul.

Între 19-21 martie, ”tricolorele” vor încerca să câştige biletele de participare la Jocurile Olimpice. Turneul la care fetele vor participa va avea loc în Muntenegru, România urmând să întâlnească naţionala ţării-gazdă, campioana europeană Norvegia şi Thailanda. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două echipe merg la Olimpiadă.
LOTUL ROMÂNIEI PENTRU ACȚIUNEA DIN 23-27 FEBRUARIE: Băcăoanu Raluca, Buceschi Eliza, Ciucă Diana, Dincă Nicoleta, Florica Cristina, Hosu Daciana, Ilie Alina, Iuganu Ana Maria, Laslo Cristina, Moisă Laura, Moroianu Andra, Neagu Cristina, Ostase Lorena, Perianu Gabriela, Pintea Crina, Polocoşer Anca, Popa Andreea, Popa Laura, Pristăviţă Laura, Şerban Elena.

STAFF TEHNIC: Bent Dahl – antrenor secund; Fort Mauri Jaume – antrenor cu portarii; Ciuntu Ştefan – preparator fizic; Ciocoiu Florin – medic; Gigiu Cristinel – kinetoterapeut; Mărăşteanu Claudiu – Maseur; Cheregi Ioan Radu – performance analist; Alexandrescu Nicoleta – antrenor federal.
(COMUNICAT Federaţia Română de Handbal)

Articole Similare

Back to top button