Liga IIIFotbal

Flacăra Horezu, mai tare decât Pandurii Tg. Jiu (Liga a II-a)

Astăzi, Flacăra Horezu a disputat cel de-al doilea amical din pauza de iarnă. De această dată, singura reprezentantă a Vâlcii din Liga a III-a a înfruntat, pe stadionul sintetic din Zăvoi, echipa Pandurii Tg. Jiu. Adi Popa, Florin Matache & Co. s-au impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Florin Cioablă (în minutul 30) şi Ionuţ Gonzales Neamţu (minutul 75). Fotbaliştii din Treapt au avut o evoluţie mult mai bună în acest duel, faţă de prima partidă de verificare, cu Unirea Bascov, când au fost învinşi cu 2-0, tot în Zăvoi. Astfel, horezenii l-au mulţumit şi pe primarul Nicolae Sărdărescu, care a fost prezent la meci pentru a vedea la lucru şi noile achiziţii din această iarnă (Denis Vlădoi, Ştefănel Covalschi, Andrei Iovan şi Ştefan Chelcea). Chiar dacă a fost doar un joc de pregătire, pentru Flacăra Horezu, victoria cu Pandurii este una de pus în ramă, în condiţiile în care „olarii” au depăşit o formaţie de nivel superior. După primele 21 de etape ale Ligii a II-a, echipa reprezentantă de Marin Condescu (prezent de asemenea în Zăvoi) se află pe locul 10. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button