Liga III

Flacăra arde bine și în acest sezon! Victorie în derby-ul local, cu Dăești

Flacăra Horezu și Viitorul Dăești au trecut cu bine peste noile teste pentru Coronavirus, iar sâmbătă, 19 septembrie, s-au întâlnit în Treapt, într-un nou derby local la Liga a III-a. Datele problemei s-au schimbat față de sezonul trecut. Gruparea din Horezu a pierdut mulți jucători importanți, cu experiență. Trupa din Fedeleșoiu a încercat să-și consolideze lotul, însă perioada lungă de pauză a afectat-o mai mult decât și-ar fi dorit. Prin prisma ”mișcărilor” din ultimele luni, Viitorul Dăești părea să fie favorită, însă s-a demonstrat încă o dată că mingea e rotundă și niciodată nu poți să iei prea mult în considerare aparențele. Partida s-a încheiat favorabil gazdelor, care s-au impus cu scorul de 3-1, deși nu au fost pe teren nici Cioablă și nici Mansour, doi dintre cei mai prolifici jucători din Treapt. ”Olarii” au trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 20. Adi Popa l-a servit bine pe Adi Stănică, care l-a învins pe Marinoiu cu un șut pe colțul lung. A fost primul gol primit de Dăești după 6 luni de pauză. E adevărat, în această perioadă nu a jucat decât două meciuri, ambele cu Costești. În cele două întâlniri, Viitorul s-a impus cu 5-0 și 2-0. În ciuda victoriilor, antrenorul dăeștenilor, Gabi Mangalagiu, atenționa că jocul nu l-a convins și că lucrurile nu funcționează așa cum și-ar dori.

Șocul primirii golului nu i-a dezmorțit pe cei de la Dăești. Costea a avut o șansă de a restabili echilibrul, apoi Vasile, însă mingea nu a intrat în poartă. Pe final de primă repriză Flacăra a fost aproape de a-și dubla avantajul. Adi Popa a reușit să țină bine de minge, a scos balonul pentru Precup, care l-a învins, practic, pe portarul Marinoiu, dar nu a fost gol. Samson Nwabueze, revenit în Treapt ca adversar al Flacărei (aflat la primul meci pentru Dăești) a respins mingea de pe linia porții.

Pauză părea să fi fost un sfetnic bun pentru oaspeți. Dăeștenii s-au întors mai hotărâți de la vestiare. La doar cinci minute de la reluare, au și reușit să egaleze, prin golgheterul Ligii a III-a din sezonul trecut, Florin Costea: 1-1. Imediat, tot Costea își putea aduce echipa în avantaj, dar a fost blocat în momentul șutului. Perioada bună a celor de la Dăești a durat doar 15 minute. Gazdele au încercat să surprindă pe contraatac, iar în minutul 60, după o astfel de fază, au fost aproape de a prelua din nou conducerea. Adi Popa a scăpat în flancul stâng, a trimis pe poziție viitoare, în fața porții, dar Stănică, venit în viteză din spate, nu a reușit să ajungă la minge, ratând o bună oportunitate de a-și trece în cont ”dubla”. Flacăra a trecut, până la urmă, din nou în avantaj. În minutul 78, după un contraatac condus de Adi Popa, în partea dreaptă, mingea a ajuns la Sebi Preda, rămas nemarcat, care a punctat pentru 2-1. Viitorul nu a mai reușit să întoarcă soarta partidei. În minutul 83, practic s-a închis jocul. Tot pe contraatac, Adi Popa și Precup au scăpat singuri cu un adversar. În apropiere de poartă, Popa i-a pasat decisiv lui Precup, care a trimis balonul pe sub Marinoiu și a închis tabela la 3-1. Dăeștenii au încercat în zadar în ultimele minute să mai schimbe ceva.

Dăești și Horezu se vor întâlni din nou marți, 22 septembrie, dar la Fedeleșoiu, într-un meci contând pentru turul secund al Cupei României.

Articole Similare

Back to top button