Finanţarea de peste 2 mil. euro pentru drumurile din Măciuca este ca şi aprobată. Şanse mari are şi „introducerea canalizării”
Spre finele anului trecut, în cadrul P.N.I. „Anghel Saligny”, primarul Mugur Mărcoianu, de la Măciuca, a solicitat în primul rând 11.303.180 lei pentru reabilitarea drumurilor rămase nemodernizate în comuna sa. Documentaţia sa a intrat de ceva vreme în evaluare şi se pare că va fi printre primele finanţate. Prin acelaşi program de investiţii, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Mugur Mărcoianu a mai solicitat 26.978.275 de lei pentru înfiinţarea sistemului de canalizare menajeră în 9 sate: Ştefăneşti, Zăvoieni, Măldăreşti, Măciuceni, Bocşa, Oveselu, Botoranu, Popeşti şi Ciocănari. Această solicitare se află în prima jumătate a „clasamentului”, pe poziţia 3592 din peste 7500 depuse, dar şi aceasta are reale şanse să fie aprobată, datorită faptului că proiectul atinge mai multe puncte extrem de importante: asigurarea unor condiţii decente de trai pentru populaţie, protejarea mediului înconjurător şi respectarea unor angajamente pe care România şi le-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană.