Administratie

Finanţare prin CNI pentru asfaltarea drumurilor din Tetoiu: 10 kilometri – secţiuni din fiecare sat

De ceva vreme, în Consiliul Local Tetoiu, s-au liniştit lucrurile şi primarul Lucian Antonie poate să-şi promoveze proiectele. Una dintre cele mai importante hotărâri luate recent a fost cea referitoare la aprobarea bugetului pentru anul 2020. “Erau câţiva adversari care îşi doreau foarte mult să nu putem face plăţi, să nu putem achita salarii, să nu putem da indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi aşa mai departe. Ar fi fost dramatic, mai ales în această perioadă, să ne blocăm de tot. Pe ce că avem resurse reduse şi ne confruntăm cu atâtea probleme, asta ne-ar mai fi lipsit – să închidem primăria. Câţiva consilieri au stat în stradă, ca să saboteze acea şedinţă, dar restul, majoritatea, au fost alături de mine şi le mulţumesc şi cu această ocazie!”, a transmis Lucian Antonie. Primarul comunei Tetoiu a adăugat că cel care era capul răutăţilor a fost liberal, dar în urmă cu puţin timp a trecut la PSD. “În acest fel, în Consiliu, a intrat următorul de pe lista PNL – profesorul Savu Mandoc şi am avut 7 voturi, suficiente cât să putem lua hotărârile de care are nevoie comuna. Mai mult decât atât, nemulţumiţi ce lider impune la Tetoiu conducerea PSD Vâlcea, social-democraţii din localitate au părăsit organizaţia şi au venit lângă mine. Acum, toţi suntem umăr la umăr pentru comună. Vreau să vă spun că unul dintre cele peste 20 de puncte pe care le-am avut atunci pe ordinea de zi (toate au fost aprobate) prevede realizarea studiilor pentru modernizarea drumurilor locale. Este vorba despre aproximativ 10 kilometri – secţiuni din fiecare sat. Finanţarea este asigurată prin CNI”, a anunţat Lucian Antonie, primarul comunei Tetoiu. (va urma)

Articole Similare

Back to top button