Final de an pentru HCM!
* echipa de handbal a municipalităţii va disputa sâmbătă, 16 noiembrie, ultimul meci din 2013 în Liga Naţională
Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea va avea loc partida dintre gruparea locală, HCM şi Dunărea Brăila. Pentru echipa municipalităţii acest meci va fi ultimul din 2013, adică cel de-al nouălea din acest sezon. Până în prezent, Amelia Busuioceanu şi colegele sale nu au reuşit să cunoască gustul succesului în tricoul formaţiei vâlcene. Şansele de a se întâmpla acest lucru sâmbătă sunt mici. Dunărea Brăila este cel mai puternic adversar pe care handbalistele grupării de la poalele Capelei îl vor întâlni pe teren propriu. Dunărea a pierdut în acest an doar două meciuri din opt posibile şi ocupă un loc pe podium în Liga Naţională. Dacă „minunea” nu se va produce, HCM va încheia anul 2013 fără nici un punct în clasament. Totuşi, în ciuda acestui aspect, nu este exclus să-şi îndeplinească obiectivul şi să se salveze de la retrogradare. CSM Cetate Deva, cea mai bine clasată echipă din ultimele patru a acumulat doar cinci puncte. Cu alte cuvinte, cu doar două victorii în retur, coroborate cu înfrângerile celorlalte contracandidate din lupta pentru evitarea retrogradării, HCM ar putea ajunge până pe locul 9 în clasament. Până la astfel de calcule, mai este, însă, timp destul. După meciul cu Dunărea Brăila, HCM va intra în vacanţă. Luna decembrie este dedicată Campionatul Mondial de Handbal din Serbia, acolo unde România va fi prezentă. Abia după sărbători se va relua Liga Naţională, cu ultimele meciuri din tur şi apoi cu returul campionatului. (S.S.)
Doar trei meciuri în această etapă
Sâmbătă, 16 noiembrie, se vor desfăşura doar trei meciuri din etapa a IX-a a Ligii Naţionale. În afara partidei de la Rm. Vâlcea, dintre HCM şi Dunărea Brăila , se va mai juca la Ploieşti, unde formaţia locală, CSM, va întâlni, de la ora 11.00, Universitatea Cluj, dar şi la Constanţa, unde, pentru ora 14.00, a fost programată întâlnirea dintre Universitatea Neptun şi CSM Cetate Deva. Celelalte trei meciuri se vor desfăşura cu puţin timp înainte de Anul Nou, pe 28 decembrie. Atunci, liderul HCM Baia Mare va juca împotriva echipei din Bănie, SCM Craiova, CSM Bucureşti va întâlni Corona Braşov, iar HCM Roman va înfrunta trupa selecţionerului Gheorghe Tadici, HC Zalău. (S.S.)