Diverse

Festivalul Peştelui, în localitatea Budeşti, în perioada 31 iulie – 1 august

 

Primăria Comunei Budesti organizează evenimentul de promovare a patrimoniului istoric, gastronomic si cultural al zonei teritoriale FLAG Lotru-Olt Mijlociu, care va imbrăca forma unui festival pescăresc de amploare şi se va desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv 31 iulie – 01 august 2021, începând cu ora 10:00, in str. Balciului nr. 5, sat Racovita, Comuna Budesti.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 şi ale Fondului European pentru pescuit şi afaceri maritime 2014- 2020.

Proiectul se implementeaza in integralitate pe teritoriul eligibil FLAG Lotru-Olt Mijlociu si participa direct la implementarea Strategiei de Dezvoltare Locala Integrate pentru Asociatia Grupul Local de Pescuit Lotru-Olt Mijlociu.

Obiectivul general al proiectului este Protejarea, conservarea si promovarea patrimoniului istoric, gastronomic si cultural al zonei teritoriale FLAG Lotru-Olt Mijlociu, prin implementarea proiectului ,,Festivalul pestelui in localitatea Budesti”.

Obiectivul general este, de asemenea, in stricta concordanta cu obiectivul Masurii 1 ,,Promovarea bunastarii sociale si a patrimoniului cultural” si contribuie la atingerea rezultatelor masurii de finantare mentinerea prin asigurarea cadrului necesar promovarii patrimoniului cultural din teritoriului FLAG.

Prin organizarea Festivalului pestelui in localitatea Budesti propus va pune si mai mult in valoare patrimoniul istoric, cultural si potentialul turistic al zonelor naturale din teritoriul FLAG Lotru-Olt Mijlociu, celebrand traditiile gastronomice si culturale din Budesti, respectul pentru valorile multiculturale, precum si specificul pescaresc al zonei.

Articole Similare

Back to top button