Festival naţional de pian, sâmbătă şi duminică, la Rm. Vâlcea
În perioada 9-10 aprilie, Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Liceul de Artă ,,Victor Giuleanu”, organizează a doua ediţie a Festivalului-Concurs Naţional “Pianul, a doua pansiune”.
Participă 140 concurenţi din Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Galaţi, Craiova, Reşiţa, Suceava, Piteşti, Giurgiu, Constanţa, Târgovişte, Chiajna – Ilfov, Satu Mare, Botoşani şi Slatina.
Festivalul va avea loc la Rm. Vâlcea, pe Str. G-ral Magheru nr. 6, Bl. P1, mezanin şi li se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 5 şi 20 ani şi este împărţit în 3 secţiuni:
Secţiunea A – copii şi tineri care studiază pianul în şcoli populare de Arte şi / sau în sistem privat;
Secţiunea B – copii şi tineri care studiază pianul ca instrument complementar în şcoli şi licee de muzică;
Secţiunea C – ansamblu la 4 mâini.
Juriul festivalului este format din personalităţi ale pedagogiei şi muzicii romăneşti, iar în calitate de preşedinte o va avea pe lect. univ. dr. Carmen Enescu – Botezatu, de la Bucureşti.