FotbalDiverse

FCPO, egală cu lidera! Un fost jucător de la Academia Hagi a îmbrăcat tricoul trupei din Păușești

Echipa de juniori A1 de la FC Păușești Otăsău, întărită considerabil, a remizat, în deplasare, cu AS Băile Olănești, formație care are un lot omogen, cu jucători care evoluează de câțiva ani împreună. Confruntarea desfășurată în Râmnic s-a încheiat 0-0. În urma acestui rezultat, AS Băile Olănești a cedat primul loc. La oaspeți a debutat un jucător care a trecut și pe la Academia Hagi. Pentru altul, primarul Avan anunță revenirea în lotul de seniori. ”Baftă, Ștefan Răcăreanu, dar și noi suntem cu Angelco Prvulovic, pe bancă, pe drumul bun! Avem un lot consolidat. A debutat cu dreptul și Matei, un junior care a fost, pentru o vreme, și la Constanța, la Academia Hagi! Rareș Cristescu a arătat, de asemenea, că mai merită o șansă, după ce a fost scos din lotul echipei de seniori în iarnă. În ultimele cinci etape a jucat foarte bine. Ne dorim să ne dezvoltăm și la acest nivel, să asigurăm din cadrul clubului nostru continuitate la nivel de seniori”, a precizat primarul Cătălin Avan, după remiza albă înregistrată de juniorii Under 19 ai clubului din Păușești, contra celor de la AS Băile Olănești. FCPO se află acum la mijlocul clasamentului în campionatul județean de juniori A1.

FOTO: CS Gușoeni

Articole Similare

Back to top button