FC Păușești Otăsău, transferuri pentru titlu! Pe ce buget se bazează vicecampioana en-titre și care sunt ”ajutoarele” lui Adi Popa?
FC Păușești Otăsău a fost, în sezonul trecut, pentru mult timp vioara întâi în campionatul Ligii a IV-a. Nu a gestionat, însă, bine returul, meciurile importante, astfel că a ratat câștigarea campionatului. A terminat sezonul pe locul secund. Acum s-a organizat mult mai bine, astfel încât să-și poată îndeplini obiectivul fără emoții. Pornește în noul campionat drept principala favorită la titlu. Transferurile realizate în această vară au transformat-o într-o trupă extrem de puternică. Marea majoritate a jucătorilor achiziționați vin de la Liga a III-a. Unii au experiență chiar și la nivel mai ridicat. Cea mai importantă mutare a primarului Cătălin Avan a fost aducerea lui Adi Popa ca antrenor-jucător. Alți trei jucători vin de la SCM, unde s-au luptat, în sezonul precedent, pentru promovarea pe cea de-a doua scenă fotbalistică a țării. Este vorba despre Bogdan Geantă, fundașul Bogdan Lăzărescu, dar și despre Marian Roșianu (ultimul venit). De la Horezu, FCPO i-a luat pe mijlocașul Lucian Iordache, dar și pe juniorul Vali Matei, care fusese împrumutat de vicecampioana Ligii a IV-a în Treapt. Mai sunt și alți juniori de la Horezu. Lotul va număra 19 jucători. Se mai pregătesc cu trupa din Păușești Otăsău: Neacșa și Anghel (”Goangă”), de la Costești. Tot ca noutăți, în această vară au mai ajuns la FCPO golgheterul Ligii a V-a din sezonul trecut, Vali Mihalcea, dar și ”fundașul de fier”, Vlad Mocioacă, jucător căruia echipa i-a resimțit din plin absența în partea a doua a campionatului trecut. Vlad este și antrenor de copii și juniori la trupa din Păușești.
Altfel, Marian Filipoiu este chinuit încă de o problemă medicală. Își dorește să mai joace, să mai poată ajuta echipa cel puțin ocazional, dar se va implica mai mult ca director sportiv. Gogete, un tânăr portar care se alăturase FCPO de curând, nu va mai continua aici (s-a întors la Păușești Măglași). Se pare că nici Negoiță. În altă ordine de idei, FC Păușești Otăsău se va baza în aceast sezon pe un buget de aproximativ 500.000 lei, o parte importantă din această sumă fiind asigurată din surse externe, din sponsorizări, unele venite chiar din zona Horezu. Primarul Cătălin Avan a gândit și în perspectivă și este convins că în cazul în care ajunge la Liga a III-a, echipa se va descurca și la acest nivel. Jucătorii care au semnat în această vară au făcut-o pe un an, cu clauză de prelungire automată, pe încă unul, în cazul în care se îndeplinește obiectivul. Dacă va ajunge în cel de-al treilea eșalon, FC Păușești Otăsău va juca la Frâncești, pe noul teren. Va exista o colaborare între primarii Cătălin Avan și Daniel Paraschiv, respectiv autoritățile din cele două comune vecine pentru un proiect sportiv de viitor. La Provincia, dar și alți sponsori și-ar fi arătat disponibilitatea să susțină echipa, dar doar la un nivel superior.
”Totul e la vedere, facem lucrurile așa cum trebuie, atât pe parte administrativă, cât și sportivă. Eram pregătiți și disponibili chiar și acum să mergem la Liga a III-a, dar nu a fost posibil. Va trebui să ne câștigăm pe teren acest drept. Condițiile sunt foarte bune. Nu cred că lipsește ceva. Am luat tot în calcul, pentru pregătire, masă, asigurări medicale, medicație adecvată, cantonament de iarnă. Nu știm prea multe despre celelalte adversare, dar am făcut tot posibilul ca noi să fim pregătiți pentru noul sezon. Am văzut că Păușești Măglași și-a întărit lotul, am înțeles că și Alunu caută jucători buni… Vedem! Deocamdată echipa e în perioada de pregătire. Adi Popa a mizat mult pe acumulări, pregătirea fizică. Zilele acestea sunt programate antrenamente și pe pistă, la stadionul Municipal, din Rm. Vâlcea. Includ și testări. Primul meci amical va fi pe 14 august. Probabil că vom juca doar cu echipe de nivel superior până la startul campionatului”, a precizat Cătălin Avan, primarul comunei Păușești Otăsău.