Fără categorieLiga IVFotbal

FC Păuşeşti Otăsău continuă cursa de urmărire a liderei Căpşunarii Buneşti

pausesti otasau* la finele săptămânii trecute, trupa reprezentată de Iulian Toabeş a obţinut o victorie concludentă, la Oltul Drăgoeşti (5-1)

După 2-1 în fieful liderei Căpşunarii Buneşti, FC Păuşeşti Otăsău a reuşit o nouă victorie de senzaţie: 5-1 la Oltul Drăgoeşti! Golurile învingătorilor au fost semnate de Alin Bacăr (două), cel care a semnat şi victoria din minutul 90, din derbiul cu Buneşti, din urmă cu o rundă, Iliuţă Vişan (2) – junior şi Bogdan Tinca, unul dintre jucătorii aduşi iarna aceasta de oficialii de la Păuşeşti Otăsău. „Am pornit ca din puşcă în acest duel, am condus cu 2-0 încă din minutul 20, iar apoi nu le-am mai lăsat nicio şansă de revenire adversarilor.

Alin Bacăr ne-a netezit practic calea spre victorie, prin cele două goluri înscrise în startul partidei. Ei au redus din handicap, la un moment dat, dintr-un penalti corect acordat de Iuliana Demetrescu, dar doar atât. După pauză, am mai marcat de alte trei ori şi ne-am apropiat o victorie concludentă. Cel de-al patrulea gol, înscris de juniorul Iuliuţă Vişan, a fost şi cel mai frumos al meciului. Acesta a luat o acţiune pe cont propriu şi a şutat imparabil, la vinclu. Rezultatul este corect din toate punctele de vedere, am dominat meciul de la cap la coadă, n-u fost deloc incidente, victoria noastră este fără probleme. În ultima etapă, vom juca pe teren propriu cu Olt Tisa Oteşani şi ne dorim încă trei puncte, ca să ne menţinem aproape de Căpşunarii Buneşti”, a declarat Iulian Toabeş, delegatul echipei FC Păuşeşti Otăsău.

Iulian Toabeş a anticipat surpriza de la meciul Frânceşti – Laloşu

După ce Unirea Laloşu a terminat la egalitate meciul cu Victoria Frânceşti, din deplasare (3-3), FC Păuşeşti Otăsău se află acum solitară pe locul 2 în Seria Sud din Liga a IV-a, cu 31 de puncte în cont, la cinci „lungimi” în spatele liderei Căpşunarii Buneşti. Formaţia de pe locul 1 a bifat trei puncte la „masa verde” săptămâna trecută, după retragerea echipei Inter Suteşti. „Eram sigur că Victoria Frânceşti va produce o surpriză, ne aşteptam la un rezultat bun pentru noi, şi chiar aşa s-a şi întâmplat! Laloşu s-a încurcat la Frânceşti, iar rezultatul ne-a propulsat pe locul secund în Seria Sud”, a declarat delegatul echipei FC Păuşeşti Otăsău, Iulian Toabeş. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button