Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga III

FC Hermannstadt 2 adâncește abisul echipei Minerul Costești

Sâmbătă, 27 martie, pe stadionul din Zăvoi a avut loc derby-ul suferinței din Seria a VII-a a Ligii  III-a, între ultimele două clasate, Minerul Costești și FC Hermannstadt 2, echipe aflate la egalitate de puncte. În 12 etape, ambele au obținut doar șase puncte. Fiecare a contabilizat câte o victorie, trei remize și opt eșecuri. În tur, au câștigat sibienii cu scorul de 4-3, după ce vâlcenii au condus cu 3-1. Nici de această dată desfășurarea jocului nu a fost mult diferită. ”Minerii” au făcut o primă repriză bună, în care au și marcat de două ori. Au deschis scorul în minutul 23. Sică Vlad, după o acțiune desfășurată în partea dreaptă, l-a servit bine, în careu, pe Andreas Casoni, care l-a învins pe tânărul Ionuț Rus, aflat și în lotul echipei de Liga I a sibienilor. Imediat, același Casoni a avut șansa de a dubla avantajul echipei sale, după o acțiune solitară, dezvoltată în flancul stâng. A pătruns în careu, a șutat pe colțul lung, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara laterală. Până la urmă, a marcat din nou. În minutul 37, Vladu a fost inspirat. A executat rapid o lovitură liberă. Oaspeții au fost surprinși, nu au apucat să se organizeze în apărare, Casoni a primit singur, în apropierea careului de 16 metri și a șutat cu încredere la poartă, modificând din nou tabela: 2-0. S-a dovedit și în acest caz un scor periculos. Imediat, în minutul 38, sibienii au redus din diferență, prin Lascu, care a prins un șut senzațional, de la 20 de metri. Hermannstadt a mai avut o șansă de a înscrie pe finalul celor 45 de minute, însă ”Țețe Vlădoi a reușit să se opună.

Vladu a ratat un penalti în repriza secundă

Partea secundă a fost dezastruoasă pentru Costești, care a mai primit alte trei goluri. Încă din minutul 50 oaspeții au arătat că nu au renunțat la joc. Pe o minge lungă, Mazilu a fost surprins, Buzan a reușit să preia, însă Vladu l-a blocat în ultimul moment. ”Satelitul” celor de la Hermannstadt a reușit să restabilească echilibrul pe tabelă în minutul 54, după un alt gol de la mare distanță, din partea dreaptă, marcat de această dată de decarul Standima, care abia intrase pe teren. Calvarul gazdelor nu s-a terminat. În minutul 60, Mazilu a avut o intervenție nereușită, nu s-a înțeles nici cu Marius Vlădoi, Șter a profitat, a preluat balonul dintre ei și și-a adus echipa în avantaj: 2-3. Trei minute mai târziu, gazdele au avut șansa de a egala și a relansa jocul. Sică Vlad a scos un penalti după duelul cu Oșan. Vladu a făcut la fel ca și Pîrvu, în meciul dintre Dăești și Tg. Cărbunești. A ratat lovitura de pedeapsă. Ionuț Rus l-a ”citit” pe fundașul Minerului și și-a păstrat echipa în avantaj. Cu un sfert de oră înainte de final, Ciprian Vlădoi a fost servit bine în careu de Preda, însă atacantul gazdelor nu a reușit să profite. Imediat, Popescu l-a mai încercat pe ”Țețe” cu un șut de la mariginea careului. Vlădoi a avut o paradă spectaculoasă, scoțând balonul de sub transversală. Golul 4 plutea în aer și a venit până la urmă.

În minutul 87, Hermannstadt a pus bomboana pe coliva ”minerilor”, după o fază frumoasă, în viteză, ca la antrenament, un un-doi între Șter și Buzan, cu ultimul la finalizare: 2-4. Partida s-ar fi putut încheia la același scor din tur, 4-3 pentru adversari. În minutul 90, Mihalcea a plecat la limita off-side-ului și din unghi a trimis spre colțul lung. Portarul a fost bătut, însă Iaru a scos balonul de pe linia porții. Așa s-a încheiat un nou meci fără victorie pentru Minerul Costești, care rămâne ultima în serie și practic fără speranțe să mai poată evita retrogradarea.

Eșecul cu Hermannstadt a tulburat și mai mult apele la Costești. Jucătorii…supărați, conducerea, la fel, gânduri de retragere din partea unora dintre cei implicați. Probabil au fost tensiuni de moment și Minerul va duce acest campionat până la capăt. Au mai rămas cinci etape din acest sezon, în care Costești le va întâlni pe Jiul Petorșani (deplasare), Măgura Cisnădie (acasă), Gaz Metan Mediaș 2 (deplasare), CSM Deva (acasă) și Flacăra Horezu (în Treapt).

Minerul Costești: M. Vlădoi – Nicolaescu, Vladu (Marinescu 80), Mazilu, M. Diaconescu, Preoteasa, Trașcă, Vlad (Preda 64), Pașoi (Mihalcea 46), Casoni (L. Negoiță 73) și C. Vlădoi (E. Pușcatu 80).

FC Hermannstadt 2: Rus – Oprișor, Stoian, Oșan, Iaru, Niță, Lascu, Șulea, Buzan, Popescu, Șter. Au mai intrat: Standima, Mustea, Gandila.

Articole Similare

Back to top button