Editorial

FC Barcelona – stăpâna Europei

De-a lungul timpului au existat echipe de club care au dominat fotbalul într-o anumită perioadă şi au rămas în memoria iubitorilor acestui sport: Real Madrid-ul anilor ’60, Ajax-ul anilor ’70, Milan-ul anilor ’90. Parcă niciuna însă nu a încântat atât de mult ca această Barcelona a lui Messi din perioada 2006-2011. Antrenori, ziarişti, comentatori radio-tv, iubitori ai fotbalului de pretutindeni sunt (aproape) unanimi în a aprecia această echipă creată de către Pep Guardiola cu 11 jucători, din totalul de 18 de pe foaia de joc, în finala cu Manchester, de sâmbătă seara, produse ale propriei academii, la fel ca şi el însuşi. Pentru a putea înţelege mai bine „fenomenul Barcelona” trebuie mai întâi să ne întoarcem în timp acum 25 de ani, în 1986, când Johan Cruyff crea academia de fotbal barceloneză şi cerea muncă şi răbdare pentru ca aceasta să producă. Rezultatele au apărut timid în ultimul deceniu al secolului trecut (o Cupă a Campionilor în 1992 cu marele olandez pe bancă) şi au explodat acum cu trei trofee continentale în ultimii cinci ani (2006,2009 şi 2011), dar şi cu titlul european şi mondial în panoplia federaţiei spaniole acolo, unde Barcelona a dat 6-7 titulari în  finalele din 2008 şi 2010!
Toţi cei care contestă supremaţia Barcelonei aşteptau cu nerăbdare finala Ligii Campionilor, sperând ca Manchester, pe târâm britanic, să întrerupă seria începută de catalani în 2006. Nu a fost însă aşa întrucât Barcelona a dominat din toate punctele de vedere meciul, a avut posesie 63%, 12 ocazii de gol faţă de doar una a englezilor, 12 şuturi pe spaţiul porţii faţă de doar unul (golul lui Rooney) al adversarilor, Xavi a alergat cel mai mult dintre toţi jucătorii – 11,95 km., iar Iniesta şi Messi au dat cele mai multe pase -107 respectiv 91, cu un procentaj de reuşită de 92 % şi 91%! (de la adversari cele mai multe pase le-a dat Rio Ferdinand – 50 dintre care 10 cu portarul Van der Sar).
Mai presus de toate şi de toţi a fost însă Messi, cel care atacă dezlănţuit titlul de cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor atribuit de unii lui Pele, de alţii lui Maradona. Pele a avut 31 de trofee cu Santos şi Brazilia (campion mondial în 1958, 1962 şi 1970), iar Maradona 11 trofee cu Boca Juniors, Barcelona, Napoli şi Argentina (campion mondial în 1986). Messi are până acum 17 trofee cucerite (la doar 24 de ani!), între care 3 Ligi ale Campionilor, dar nici un titlu mondial. Probabil dacă Argentina va reuşi să cucerească Cupa Mondială în 2014, 2018 sau chiar 2022, cu Messi dirijor al orchestrei argentiniene, monştrii sacri Pele şi Maradona vor fi detronaţi de pe soclu de neastâmpăratul argentinian.
Crescut de mic la academia Barcelonei nu a acceptat (el şi familia, la momentul deciziei) să joace decât pentru naţionala Argentinei. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă federalii fotbalului spaniol ar fi reuşit acum 7-8 ani să-l convingă să joace pentru Spania într-o echipă cu Xavi şi Iniesta lângă el?

Dan Cătălin SĂRARU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button