Liga 6

FC Băbeni s-a despărţit de patru jucători

În Superligă nu s-a mai jucat fotbal de la finele anului trecut. Se împlinesc 9 luni de ”secetă”. Pauza se va prelungi. Nu există niciun indiciu care să-i facă să creadă pe jucătorii din fotbalul judeţean că vor putea reveni pe teren în meciuri oficiale. Antrenorul de la Băbeni, Iulică Dincă, are discuţii periodice cu jucătorii, încearcă să-i motiveze să continue, însă e tot mai greu să-i ţină conectaţi.


”În veci nu m-aş fi gândit că o să ne confruntăm cu o asemenea situaţie! A trecut o lună, apoi două, trei. Am tot sperat că se va redresa situaţia, dar e din ce în ce mai rău. De zile bune avem o medie de peste 1000 de infectări pe zi cu Coronavirus. Urmează sezonul rece, când e posibil ca situaţia să se înrăutăţească şi mai mult. De fotbal, nu ştiu ce să mai zic. Am avut discuţii cu jucătorii, cu conducerea. Aşteptăm şi noi ceva oficial, la fel ca toată lumea, dar nimeni nu spune nimic de fotbalul amator. Mi-e teamă că nu vom mai putea juca anul acesta fotbal. În condiţiile actuale, ce planuri poţi să-ţi faci? Nu am făcut transferuri pentru că nu ştim pentru ce, cum va fi, dacă vom începe. Am purtat discuţii cu anumiţi jucători, dar nu am un răspuns. Din lotul de anul trecut nu mai fac parte patru jucători. Ne-am despărţit de Văcaru, Voicu, Fuiorea şi Freddy Dumitru, care au ales să meargă la Sparta Rm. Vâlcea”, a precizat Iulică Dincă, antrenorul de la FC Băbeni.

”Stabilisem să facem câte două antrenamente pe săptămână, dar am renunţat. Mai avem doar unul. Se strângeau 10-12 jucători. Acum vreo două săptămâni au fost mai mulţi, 19 jucători. Nu ai cum să-i motivezi sau să faci vreo pregătire intensă din moment ce nu se ştie nimic în privinţa campionatului. Nici meciuri amicale nu putem juca. Mi-au mai spus băieţii. Poate prin judeţ se mai joacă. Nu ştiu ce fac alţii, dar eu nu risc nimic. Nu ne putem juca cu aşa ceva. În condiţiile date, nu ne rămâne decât să aşteptăm, să trăim cu speranţa că se va găsi o soluţie pentru a se relua şi competiţiile de fotbal de la nivel judeţean”, a mai adăugat Iulică Dincă. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button