Acasă Politica Fârtat va fi probabil ultimul prefect schimbat, dacă planul lui Buican eşuează

Fârtat va fi probabil ultimul prefect schimbat, dacă planul lui Buican eşuează

398
0

De câteva săptămâni, şedinţele liberalilor sunt tot mai tensionate. Principala nemulţumire a liderilor din teritoriu este legată de modul în care preşedintele Florin Cîţu a negociat cu PSD împărţirea posturilor de prefecţi. Cele mai puternice organizaţii din ţară nu acceptă ca judeţele lor să fie conduse de social-democraţi şi consideră o greşeală de amator în politică să-i dai putere absolută adversarului politic, într-o zonă în care ai avea potenţial să-l învingi. Există informaţii cum că unul dintre cei mai vocali preşedinţi de filiale ar fi deputatul Cristian Buican, acesta fiind de părere că Florin Cîţu trebuia să aibă un mandat din partea partidului înainte de a se pune la masă cu PSD şi de a împărţi posturile de prefecţi. După cum probabil se ştie, Vâlcea este unul dintre judeţele în care fostul premier le-a cedat pesediştilor fotoliul de prefect. Conform surselor noastre, însă, Buican a reuşit pentru moment să blocheze schimbarea lui Sebastian Fârtat şi încearcă să „deturneze” negocierile purtate, peste capul lui, la Bucureşti.