Liga III

Fără 6 jucători importanţi, cu trei mingi trimise în bară şi multe alte ratări, Flacăra a pierdut cu Coloneşti

Flacăra Horezu arată din ce în ce mai bine pe teren. Rezultatele nu au fost, însă, cele dorite în ultimele două etape. După înfrângerea de la Fedeleşoiu, ”olarii” au pierdut şi duelul de pe teren propriu, cu Vediţa Coloneşti. A fost un eşec nemeritat după aspectul jocului. Horezenii au avut multe ocazii clare şi doar neşansa a făcut să piardă acest joc. Vediţa a câştigat partida cu scorul de 2-1. Oaspeţii au trecut în avantaj la jumătatea primei reprize, după o greşeală în lanţ a apărării formaţiei din Treapt. Adrian Popa a marcat pentru 0-1. Înainte de pauză, Bogdan Vişan a trimis balonul cu capul în plasă, restabilind echilibrul pe tabelă: 1-1. Gazdele au avut numeroase situaţii de a înscrie şi la 0-0, şi când au fost conduse, apoi la 1-1. Georgescu, Dobrin şi Ionuţ Marian au trimis mingea de trei ori în bară. Unii au fost cu ratările, alţii cu golurile. Vediţa a surprins pe contraatac (prin Andrei Bâră) şi şi-a adjudecat cele trei puncte: 1-2. În acest meci, Narcis Enăchescu nu s-a putut baza pe 6 jucători importanţi. Au absentat, din motive medicale, Dobre, Pătulea, Dinu, Dobrescu, Bălan şi Bîrziche.

”Sunt foarte mulţumit de joc, nu şi pentru rezultat. Am avut consistenţă, am văzut dorinţă, ambiţie, determinare. Ne-am creat numeroase ocazii de a înscrie, pe tot parcursul jocului. Consider că înfrângerea e nemeritată. Doar lipsa de experienţă şi ghinionul au făcut să pierdem acest joc. Nu am fost suficient de inspiraţi în faţa porţii, la finalizare. Acolo suferim în continuare. Am ratat din toate poziţiile. Am făcut schimbări, am scos jucător de profil defensiv, am încercat să punem presiune pe adversar. Oaspeţii ne-au prins pe o contră şi din păcate rezultatul a fost nefavorabil pentru noi, chiar dacă am arătat bine. Mai avem două meciuri din tur, la Craiova şi acasă, cu Sporting Roşiori. Muncim să scoatem puncte din fiecare joc. Seria e deosebit de grea, nu poţi să anticipezi rezultatul în niciun meci. Sper să-şi revină pentru următoarea etapă măcar o parte din jucătorii care au acuzat probleme medicale”, a declarat Narcis Enăchescu, antrenorul Flacărei, la finalul întâlnirii cu Coloneşti.
Flacăra s-a bazat în acest joc pe: Vlădoi – Vişan, Ovye, Burcea, Comănescu, Mario Diaconescu, Verdeş, Bîrzan, Dobrin, Georgescu, I. Marian. Au mai evoluat: Nistor, Mihăilă şi Kenneth.

Articole Similare

Back to top button