FAIR-PLAY (IV)
OPINIA SPECTATORULUI
Pe celebrul stadion Santiago Bernabeu a avut loc, în noiembrie 1969, un meci cu implicaţii importante asupra clasamentului campionatului spaniol de fotbal, între echipele Real Madrid şi Sabadell. La începutul reprizei secunde, atacantul celei de-a doua echipe, Pedro Zaballa, a primit o pasă excelentă aproape de mijlocul terenului, a driblat un adversar şi a ajuns într-o poziţie perfectă de a înscrie, singur cu portarul. În momentul în care se pregătea să şuteze a observat că portarul advers e căzut pe linia porţii. Acesta suferise o fractură de maxilar când se lovise de un coechipier, cu o faza înainte. În faţa unei situaţii neobişnuite, Zaballa ia o hotărâre demnă de un fair-play de poveste: renunţă să tragă spre poartă, trimiţând mingea în aut. În condiţiile în care gestul său a stârnit ample discuţii în contradictoriu, fotbalistul a considerat că: „A fost ceva instinctiv. Nu aş fi putut admite să câştigăm în acele condiţii!”.
Inspirat a fost şi un titlu dintr-un ziar apărut a doua zi: „În ţara lui Cervantes, don Quijote n-a murit!”.
• Iulian VERNESCU