FAIR-PLAY (II)
OPINIA SPECTATORULUI
În cadrul Campionatelor Internaţionale de atletism în sala ale Statelor Unite ale Americii din anul 1965, proba feminină de saritura în lungime avea o favorită certă, atleta engleză Mary Rand, recordmena lumii la acea dată. Neobişnuită însa cu atmosfera foarte fierbinte de la concursurile de pe tarăm american, cu puternice mijloace sonore destinate întreţinerii publicului, hărţuită de cohorte de ziarişti şi fotografi, săritoarea britanică a depăşit pragul la toate cele trei sărituri din startul concursului şi urma să părăsească arena, descalificată. În acel moment, campioana SUA de atunci, Willye White, intervine în sprijinul rivalei sale (!) şi solicită juriului de concurs să i se acorde atletei Mary Rand o săritură suplimentară! Arbitrii au fost impresionaţi de gest şi i-au aprobat cererea. Vă gândiţi, probabil, ce a urmat: la a patra săritură, atleta europeană a sărit regulamentar, iar rezultatul pe care l-a obţinut a propulsat-o în finală, unde a continuat foarte bine şi a câştigat până la urmă chiar şi concursul, în faţa celei care i-a oferit o şansă nesperată pentru a se menţine în competiţie.
Cele întâmplate au propulsat-o pe Willye White în panteonul modelelor de urmat, al sportivilor care prin voinţa lor de a plasa fair-play-ul mai presus de orice şi de a refuza victoria obţinută facil.
• Iulian VERNESCU
