Liga 6Fotbal

Exclusiv! Patru echipe au promovat în eșalonul de elită județean!

Întrunit în ședință on-line, cu ajutorul platformei Zoom, Comitetul Executiv al AJF Vâlcea a luat marți, 21 iulie, câteva decizii de interes pentru fotbalul vâlcean. Astfel, în condițiile în care situația pandemică nu s-a ameliorat, ci dimpotrivă, s-a agravat, iar autoritățile nu au ridicat restricțiile impuse pentru desfășurarea unor competiții sportive, membrii CEX au hotărât, printre altele, și înghețarea Ligii a IV-a, cu mențiunea că niciuna dintre formațiile care au luat startul în sezonul trecut nu va retrograda în ultimul eșalon județean.

Pentru că au fost multe discuții legate de promovare și nu era posibilă departajarea pe teren, Asociația Județeană de Fotbal a mai stabilit ca primele patru clasate din momentul întreruperii campionatului, care și-au și exprimat dorința de a merge într-un eșalon superior, să promoveze în Elită. Așadar, în sezonul viitor, care nu se știe când va putea începe, vor participa în Superligă, care va deveni, de fapt, Liga a IV-a, și Oltețul Alunu 2016, Lotru Brezoi, CS Mădulari și Foresta Malaia. După cum se cunoaște, din eșalonul de elită județean nu a retrogradat nimeni. Așadar, dacă Minerul Costești nu va promova în Liga a III-a și nu se vor consemna abandonuri, Superliga (care va deveni Liga a IV-a) va fi formată, în campionatul viitor, din 16 echipe, respectiv: Minerul Costești, Cozia Călimănești, FC Băbeni, Chimia 1973 Rm. Vâlcea, FC Păușești Otăsău, Oltul Drăgoești, Unirea Tomșani, Viitorul Budești, AS Băile Olănești, Oltul Ionești, CSC Orlești, Stejarul Vlădești, Oltețul Alunu 2016, Lotru Brezoi, CS Mădulari și Foresta Malaia. Într-o astfel de structură, sistemul de desfășurare al campionatului va fi, cel mai probabil, unul normal, cu tur și retur, fără play-off și play-out. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button