Politica

Eugen Neaţă a solicitat completarea legislaţiei în domeniul sportiv

Deputatul PSD Eugen Neaţă a propus o completare a legislaţiei în domeniul sportiv, care să vină şi în ajutorul altor categorii de personal, nu doar a celor standard. A explicat, pe larg, ce presupune iniţiativa sa:

”Cu ceva vreme în urmă am iniţiat o modificare importantă a legislaţiei din domeniul sportiv. Angajaţii cluburilor sportive mi-au semnalat în repetate rânduri că unii avuseseră acces la angajare prin contracte sportive, alţii nu. Legea 69 a educaţiei fizice şi sportului nu recunoştea calitatea de participant la activitatea sportivă a unei bune părţi din personalul auxiliar. Acţiunea de amendare a legii pe care am întreprins-o atunci a fost acceptată în bună măsură, dar nu în întregul ei. Am revenit recent pentru a include printre cei care beneficiază de contracte de activitate sportive şi pe cei cu funcţii manageriale şi de marketing, pe organizatorii de competiţii şi alte câteva categorii de personal. Cu toţii participă la activitatea care se încheie cu performanţa sportivă.

La Râmnicu Vâlcea suntem direct interesaţi ca oamenii care participă împreună cu jucătoarele de handbal la performanţele naţionale şi internaţionale ale SCM să poată fi stimulaţi şi prin intermediul contractului sportiv de angajare, la care au dreptul pe deplin. Dar o lege nu se scrie doar pentru Râmnicu Vâlcea, ci pentru întreaga ţară. Toate cluburile sportive din România trebuie să aibă acces la forma de angajare la care au dreptul cluburile cu care se confruntă peste tot în Europa”. Parlamentarul vâlcean susţine că lipsa acestui cadru legal de a completa organigrama corespunzător poate duce chiar la descalificarea unor echipe româneşti din cupele europene şi nu numai.

”Au apărut situaţii în care cluburile sportive româneşti pot fi descalificate din competiţii internaţionale pentru că nu îndeplinesc criterii de angajare a personalului auxiliar. Aţi înţeles bine. Exista un standard european şi internaţional al participării în competiţii care impune acoperirea cu contracte sportive a unei scheme minimale de angajaţi cu funcţiuni auxiliare într-un club sportiv. Lumea modernă ştie că o performanţă sportivă este obţinută de o echipă de sportivi care se bazează pe o altă echipă instituţională la fel de importantă. Am insistat în ultimii ani cu modelarea legislaţiei pentru a recunoaşte importanţa activităţii tuturor participanţilor la activitatea sportivă şi finalizez această acţiune cu amendamentul depus recent în Parlamentul României, care a trecut recent de comisia de muncă şi protecţie socială.

Prin votul care va urma, cei care lucrează într-un club sportiv vor putea alege între un contract de muncă obişnuit şi un contract sportiv, încheiat conform legii educaţiei fizice şi a sportului. Sportul de echipă este chiar aşa şi pentru că la performanţele sportive de care ne bucurăm contribuie specialişti la fel de preţioşi ca sportivii pe care îi vedem şi îi admirăm”, a adăugat Eugen Neaţă.

Articole Similare

Back to top button