Erik Lincar, antrenor principal de la CSM Rm. Vâlcea: „Pe viitor, voi oferi personal prime tuturor jucătorilor care vor reuşi să marcheze”
Dacă defensiva a rămas, şi în acest campionat, punctul forte al echipei CSM Rm. Vâlcea, ofensiva a continuat să sufere mult în ultimele jocuri, când nu a reuşit să înscrie pentru a-şi atribui maximum de puncte. De fapt, în cinci etape, „municipalii” au marcat de doar două ori, având, astfel, unul dintre cele mai slabe atacuri din Seria a II-a. Erik Lincar a declarat că nu-şi explică motivul pentru care atacanţii săi nu reuşesc să bage mingea în plasă, deşi îşi creează cel puţin 5-6 ocazii mari per meci. „Dacă facem o retrospectivă a ultimelor jocuri oficiale, vom observa că, din păcate, nu există un echilibru între defensivă şi atac. Chiar dacă nu primim goluri, nu reuşim să marcăm măcar o dată, să ne însuşim toate punctele. Am decis ca, din etapele viitoare, să ofer, personal, o primă pentru fiecare jucător care marchează. Poate aşa reuşesc să-i stimulez mai mult, să fie mai ambiţioşi, mai bătăioşi în careurile adverse. Până la urmă, eu cred că e şi o chestie de ghinion că nu marcăm, pentru că am controlat, până acum, toate jocurile pe care le-am disputat”, a declarat Lincar. (L.C.)