Liga NationalaHandbal

Emoții pentru SCM înaintea deplasării la Ploiești. Florin Verigeanu a fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Și o handbalistă vâlceană are Coronavirus

FRH a programat, pentru miercuri, 14 octombrie și joi, 15 octombrie, meciurile primei etape din noul sezon al Ligii Florilor, unul atipic, puternic afectat de pandemia de Coronavirus. Nu toate jocurile se vor disputa. Două partide au fost deja scoase de pe listă. HC Zalău nu a făcut deplasarea la Ploiești pentru confruntarea cu Minaur, iar nou-promovata Crișul Chișineu Criș a spus ”pas” întâlnirii cu Universitatea Cluj. Cazuri de Coronavirus au majoritatea echipelor din primul eșalon. La Ploiești, spre exemplu, 9 jucătoare au fost depistate pozitiv, însă conducerea clubului a anunțat că echipa va merge la Ploiești. Și în lotul Rapidului au fost probleme. Printre handbalistele care au Coronavirus se află și vâlceanca Flori Craiu. Nici SCM Rm. Vâlcea nu a scăpat. Mireya Gonzalez și Kiki Liscevic au ieșit ”negative”, însă acum toată echipa are emoții și așteaptă rezultatele unui nou test, efectuat în această săptămână. Președintele secției de handbal, Florin Verigeanu, a fost confirmat pozitiv.

”Săptămâna trecută, joi, am primit un rezultat negativ, iar luni a fost pozitiv. Nu am intrat în contact cu jucătoarele. Sper să fie bine. Eu am intrat în izolare. Trebuie să stau 14 zile. Nu am simptome. Rezultatele ultimelor teste efectuate de jucătoare și întreg staff-ul vor veni în această după-amiază. În câteva ore, echipa va fi în drum spre Ploiești”, a precizat Florin Verigeanu.

Articole Similare

Back to top button