Alte sporturi

Elevii vâlceni au alergat la crosul judeţean al Olimpiadei Sportului Şcolar

Joi, 22 martie, la ora 10:00, stadionul Asociaţiei Sportive şi de Agrement Hidroelectra a găzduit etapa judeţeană de cros a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Competiţia a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, reprezentat de inspectoarea de specialitate Mariana Georgescu, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, condusă de directorul Paul Dinu, Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi, prezidată de Constantin Vlaşcu şi, nu în ultimul rând, Primăria Râmnicului.
În continuare, vă prezentăm numele atleţilor clasaţi pe prima poziţie la fiecare nivel de vârstă: clasele 5-6 fete – Laura Prodescu, cls. 5-6 băieţi – Bogdan Ciornei, cls. 7-8 fete – Roxana Nica, cls. 7-8 băieţi – Cristian Udrescu, licee cls. 9-12 fete – Tatiana Lixandra şi licee cls. 9-12 băieţi – Ionuţ Drăguşin.
Din cei peste 1000 de participanţi proveniţi de la toate şcolile şi liceele din judeţ, sportivii amintiţi vor fi cei care vor reprezenta Vâlcea la etapa de zonă, care se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 aprilie, la Oradea.
La finalul crosului, nu au fost premiaţi doar concurenţii clasaţi pe primul loc, ci şi cei de pe poziţia a doua şi a treia. Aceştia au primit plachete, cupe, medalii şi diplome. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button