Fără categorieLiga IVFotbal

Elevii lui Viorel Zamfirache au făcut un pas important spre play-off

Zamfirache_Viorel_2016_02INTER SUTEŞTI – INTER LĂPUŞATA 0-2

Dumunica trecută, trupa lui Viorel Zamfirache s-a impus în duelul echipelor cu nume italian din Seria Sud a Ligii a IV-a. Astfel, Interul din Lăpuşata a triumfat cu 2-0 în faţa Interului din Suteşti, un rezultat care i-a cam trimis în play-out pe elevii lui Lucian Catargiu, în timp ce fotbaliştii lui Viorel Zamfirache sunt tot mai aproape de play-off. „Nu e decis sezonul, încă se mai joacă play-off-ul, chiar dacă noi am câştigat acest meci. De altfel, se vede cât de strâns e campionatul! Dacă faci un egal sau pierzi, cazi sub linie! Mai sunt două etape şi trebuie să fim foarte atenţi până la final. Mai avem de jucat pe teren propriu cu Experti 2000 Popeşti şi în deplasare la Unirea Laloşu, două echipe care aspiră, ca şi noi, la play-off. Aşadar, avem un program dificil în continuare. Sperăm într-o victorie etapa viitoare, cu echipa din Popeşti, pe care i-am bătut şi în tur, ca să liniştim lucrurile într-o privinţă”, a precizat Zamfirache.

Primarul Nicolae Joiţa a însoţit echipa la Suteşti şi le-a purtat noroc fotbaliştilor din Lăpuşata

Poliţistul din Lăpuşata a menţionat apoi că ambele goluri ale echipei sale au fost marcate de Tudor Chitian. „Vârful nostru de lance a avut o poftă de joc extraordinară! A mai ratat alte trei ocazii până ce a reuşit să nimerească plasa. Noroc că a avut şi ce să rateze, pentru că ne-am creat destule faze de poartă. Sperăm că şi-a păstrat goluri şi pentru următoarele meciuri, şi că acesta e motivul pentru care nu a vrut să le dea pe toate la Suteşti. A fost 1-0 pentru noi la pauză, iar în minutul 10 din repriza secundă ne-am desprins la 2-0 şi aşa a rămas scorul până la final”, a mai afirmat Viorel Zamfirache.
„Şi de această dată, ne-a purtat noroc primarul nostru, Nicolae Joiţa, care ne-a şi însoţit la meci. Altfel, cu noroc poate că e şi noul echipament de joc primit la sfârşitul anului trecut din partea primăriei. L-am mai folosit o singură dată şi ne-am impus şi atunci, deci e clar că ne poartă noroc şi tot cu el vom juca şi de-acum încolo, ca să avem victorii pe linie”, a mai adăugat antrenorul echipei Inter Lăpuşata. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button