Politica

Elena Udrea rămâne ţinta preferată a atacurilor PSD

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea au lansat oficial, miercuri, proiectul intitulat „Reabilitare şi Modernizare DJ 648 Ioneşti-Olanu-limita judeţului Olt şi construirea a două poduri din beton armat”.
La eveniment, au participat mai mulţi cetăţeni din comunele menţionate, ei fiind aduşi la întâlnire de liderii locali PSD, pentru a-l felicita pe Ion Cîlea pentru faptul că le va rezolva şi această problemă.

Cîlea s-a arătat surprins de prezenţa localnicilor din Olanu şi Ioneşti, însă nu a ratat nici de data aceasta ocazia de a le explica acestora cât rău le-au făcut premierul Emil Boc şi ministrul Elena Udrea. „Aş vrea să le explic cetăţenilor ce s-a întâmplat cu cele şapte proiecte pe care le-am făcut şi le-am depus încă din 2008. Pentru Agenţia de Dezvoltare Regională SV Oltenia, nu au mai fost bani şi a trecut un singur drum, iar restul au rămas pe o listă de rezervă. Ele au punctaj bun, dar nu mai sunt bani. Toată lumea spune că nu am făcut proiecte şi că nu accesez fonduri. Ba am făcut proiecte, dar nu am de unde să accesez fonduri. Pe axa 2 nu mai sunt bani. MDRT ne-a cerut să mutăm aceste proiecte, iar ele au fost cuprinse într-o hotărâre de Guvern. După vizita premierului la Vâlcea, nu a mai rămas decât un singur drum”, a reiterat Ion Cîlea.
A doua zi, a venit şi replica PD-L, democrat liberalii susţinând că liderul PSD a devenit obsedat de Boc şi Udrea. „De ceva timp, tot face aceste declaraţii. Probabil că mesajul a fost receptat, aşa că nu cred că e nevoie chiar la fiecare întâlnire, şedinţă sau conferinţă, să vorbească despre acest aspect, pe care l-am mai explicat. E o dovadă de populism, până la urmă”, a apreciat Romulus Bulacu, vicepreşedintele PD-L al CJ Vâlcea.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button