Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Editorial Politic

EDITORIAL / Putin şi Navalnîi

Rusia, cu o întindere de 17 milioane de km pătraţi, este – de departe – cel mai mare stat al planetei noastre, fiind poziţionat atât în Europa, cât şi în Asia (4,2 milioane km pătraţi în Europa şi 12,8 milioane km pătraţi în Asia).

În ultimele două săptămâni, uriaşul stat de la răsărit este zguduit de evenimente interne nemaiîntâlnite aici de foarte mulţi ani. După destrămarea URSS, în perioada anilor nouăzeci, imperiul sovietic s-a redus doar la Rusia, care a devenit moştenitoarea întregului arsenal militar din perioada “războiului rece” desfăşurat pe parcursul a aproape patruzeci de ani, între SUA şi URSS.

Dictatorul “cu faţă umană” care a urmat la putere în Rusia, Vladimir Putin, este exponentul temutului serviciu de securitate KGB, transformat după 1990 în FSB. Învăţaţi de secole cu un tătuc conducător fie că a fost un ţar din dinastia Romanovilor, fie că a fost un dictator comunist (Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev), ruşii au fost înţelegători şi răbdători, dar din când în când s-au revoltat împotriva regimului (1917, 1990), fie că a fost ţarist sau comunist.
Timp de peste douăzeci de ani, i-au acceptat lui Putin toate capriciile, jucându-se cu Constituţia şi modificând-o aşa cum a dorit el, pentru a-şi menţine şi perpetua puterea în fruntea statului.

Ca orice dictator, mai devreme sau mai târziu, este contestat, lucru care se întâmplă şi cu el. Cel mai puternic contestatar al său, în jurul căruia s-a strâns acum toată opoziţia rusă, este Aleksei Navalnîi, pe care mai întâi FSB-ul a încercat să-l suprime otrăvindu-l cu un agent neurotoxic “NovocioK”, dar a fost salvat într-un spital din Germania. La reîntoarcerea în ţară, a fost arestat pe aeroport pe motiv că nu a respectat ordinul de restricţie dat de o condamnare anterioară şi a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Sâmbătă, 23 ianuarie, peste 40.000 de oameni, în Moscova, şi alte zeci de mii în peste o sută de oraşe din uriaşul stat euro-asiatic, de la Vest la Est, de la Sud la Nord, au mărşăluit pe străzi, cerând eliberarea lui Navalnîi. Forţele de poliţie şi FSB-ul au intervenit în forţă, au arestat peste 3.900 de protestatari şi au deschis 15 dosare penale împotriva celor consideraţi mai agresivi în timpul protestelor. Concomitent, “Fondul de luptă împotriva corupţiei”, organizaţie creeată de Navalnîi, a prezentat pe un canal YouTube un material, preluat de majoritatea televiziunilor, cu un palat somptuos construit pentru Putin, pe litoralul nordic al Mării Negre. Iritat la culme, Vladimir Putin a ordonat perchiziţii la toate locaţiile care au legătură cu Navalnîi şi organizaţia lui pentru a strânge / planta “probe” împotriva acestuia.
Opoziţia, mobilizată pe reţelele de socializare, anunţă noi manifestaţii de protest, duminică, 31 ianuarie, la Moscova, chiar în faţa sediului FSB (Serviciul Federal de Securitate), un loc urât de ruşi, întrucât aici a funcţionat în perioada sovietică o temută închisoare comunistă.

După anexarea Crimeii, în vara lui 2014, U.E. a aplicat sancţiuni energetice, financiare şi militare Rusiei, iar acum amână aplicarea de noi sancţiuni aşteptând să vadă dacă Navalnîi va fi eliberat la expirarea celor 30 de zile de arest preventiv. Statele baltice, dar şi România, fac presiuni pentru o poziţie mai fermă a Uniunii, dar Germania şi Franţa se opun ştiută fiind dependenta acestora, dar şi a altora de petrolul şi gazele ruseşti.
Este aşteptată cu mare interes şi poziţia noi administraţii Biden, de la Casa Albă, mai ales acum, după incidentele reprobabile de la Capitoliu, din 6 ianuarie.
# Aveţi grijă de voi!
# Respectaţi regulile impuse de către autorităţi!
# Eu mă voi vaccina!
• Dan-Cătălin Săraru

 

Articole Similare

Back to top button