Editorial Politic

EDITORIAL – Politica revine în prim plan

De două săptămâni, România a ieşit din starea de urgenţă şi a intrat în cea de alertă. Treptat-treptat, oamenii revin la rutina activităţilor de dinaintea debutului crizei la noi (16 martie). Starea de alertă a permis reluarea muncii în majoritatea sectoarelor de activitate, mai puţin în învăţământ (unde cei mai mulţi dintre dascăli lucrează on-line cu copiii) şi în sectorul restaurantelor şi cafenelelor (Horeca). Hotelurile au reluat parţial activitatea, în condiţii de distanţare socială, cu servirea mesei doar în regim de room-service. Turismul românesc a fost grav afectat de criza noului coronavirus şi toată lumea aşteaptă vremuri mai… calde. Din fericire, sezonul estival se apropie cu paşi repezi şi se estimează că, din 15 iunie, toate activităţile ce ţin de acest domeniu vor fi reluate în forţă.

Veştile bune vin din exterior, de la Comisia Europeană, care, prin vocea Ursulei von der Leyen, a anunţat planul de ajutorare a ţărilor membre, afectate de Covid 19, România urmând să primească 19,62 miliarde euro – bani nerambursabili (granturi) şi 11,58 miliarde euro – împrumuturi rambursabile fără dobândă, adică un total de 31,20 miliarde euro, care ne situează pe locul 6 în “topul” alocărilor propuse, după Italia – 162 miliarde (82 granturi plus 80 împrumuturi), Spania – 140 miliarde (77 plus 63), Polonia – 64 miliarde, Franţa – 39 miliarde şi Grecia – 32 miliarde, dar înaintea celorlalte 22 de state membre. În momentele grele ale omenirii, solidaritatea europeană este una esenţială. Poate că acum, euroscepticii înţeleg importanţa actului de la 1 martie 2007 atunci când România a intrat în marea familie a Uniunii Europene. Propunerile trebuie aprobate în plenul Comisiei şi se aşteaptă o anumită “rezistenţă” a ţărilor nordice, afectate mai puţin de pandemie.

Guvernanţii noştri au sarcina de a creiona priorităţile şi de a ajuta direct proporţional cu gradul de afectare, toate sectoarele economiei româneşti. Rezultatul lobby-ului făcut de preşedintele (respectat în Europa) Iohannis se vede în aceste momente grele.
Pe planul politicii interne continuă jocul politicianist al majorităţii roşii din Parlament, care (neavând ce face) a depus moţiune simplă împotriva fiecărui membru al guvernului care conduce un minister. Au avut marea surpriză ca, la audierea ministrului de interne Marcel Vela, să le fie prezentate 4 (patru!) documente oficiale ale Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) prin care, sub semnătura lui Raed Arafat, de două ori în 2017 şi de două ori în 2019, au fost solicitate fonduri pentru constituirea stocurilor de medicamente şi echipamente de protecţie pentru situaţii de criză, numai că miniştrii de resort şi premierii de la acele momente – Grindeanu, Tudose şi Dăncilă au refuzat acest lucru… Asta pentru a înţelege şi mai bine demagogia crasă a celor care au condus dezastruos România în perioada decembrie 2016 – octombrie 2019.

Partidele fac sondaje de opinie cu privire la alegerile parlamentare, dar şi la locale, ultimul fiind realizat de INSCOP , la comanda celor de la Pro România. Pentru parlamentare, cifrele sunt următoarele: PNL – 38,5 %, PSD – 25,8 %, USR Plus – 10,2 %, Pro România – 9,6 %, UDMR – 6 %, ALDE – 3,6 % şi PMP – 3,5 %. Bine, fiind comandat de Ponta, trebuie să scădem marja de eroare de 3-4 % de la partidul său şi să o adăugăm ( probabil) la USR-Plus. Şi sondajele anterioare, comandate de PSD şi USR, arată clar că predicţiile pentru alegerile generale (parlamentare) din decembrie a.c. sunt că viitorul Parlament va fi radical schimbat faţă de actualul, cu majoritate de dreapta (PNL – USR – Plus şi PMP, dacă va face pragul de 5 %). Nori negrii sunt deasupra capului lui Tăriceanu din mai multe puncte de vedere. IRES a făcut şi el un sondaj de opinie, rezultatele indicând faptul că 67 % dintre români sunt de acord cu măsurile de izolare luate de Guvern în starea de urgenţă, iar 72 % sunt gata să accepte noi măsuri dure dacă va creşte numărul de persoane infectate.
Închei cu îndemnul
# Respectaţi cu stricteţe regulile Stării de alertă!
Este spre binele nostru al tuturor!
• Profesor Dan Săraru

Articole Similare

Back to top button