Liga I

EDITORIAL / O iubire infinită, Rapid „Real” Giuleşti

Trecerea ireversibilă şi rapidă a timpului peste noi îşi face simţită prezenţa peste tot, deci şi în fotbal…
Sezonul intern de Liga 1 ediţia 2021-2022 a început în 16 iulie şi deja au trecut cinci etape, precum şi meciurile (dureroase) din cupele europene în care echipele româneşti au devenit pentru partenerii de întrecere, foarte accesibile din păcate, iar parcursul pentru trei dintre ele foarte, foarte scurt.
Cinci etape în care o echipă nou promovată „a luat faţa” tuturor, deşi se află „doar” pe locul al doilea, după campioană CFR Cluj- Napoca.
Retrogradată, desfiinţată, reînfiinţată şi trecută prin purgatoriul ligilor inferioare, „step by step” Rapid Bucureşti căci despre ea este vorba, a revenit acolo unde-i este locul adică în Liga 1.
A promovat „en fanfare” acum trei luni împreună cu FC U Craiova şi mai apoi şi cu CS Mioveni, iar acum face furori în prima ligă. Patru victorii, un egal, nici un gol primit(!), treisprezece puncte , golaveraj 5-0 şi multă, multă dragoste din partea şi pentru suporteri a unora faţă de ceilalţi.
Dragoste care a erupt duminică seara pe cel mai mare stadion al ţării în derbiul uitat cu „duşmanii” de la FCSB (Steaua) cu 30-35.000 de spectatori în tribune, marea lor majoritate iubitori de alb-vişiniu. În fotbalul românesc de-a lungul ultimilor 70-80 de ani au fost iubirile alb- vişiniu (Rapid), roş- albastru (Steaua), alb- roşu (Dinamo) sau alb-albastru (U Craiova). Din păcate două dintre ele s-au divizat, s-au scindat apărând câte două echipe care încearcă să ne convingă fiecare că ea este cea „adevărată”.
Au rămas doar alb- vişiniul şi alb-roşu nepătate de războaie „fratricide”.
Duminică seara Rapid, „Realul” din Giuleşti a învins vicecampioana pe FCSB atât pe teren (1-0 cu autogolul nefericit al lui Vinicius), dar mai ales în tribune acolo unde fanii giuleşteni au făcut spectacol.

Toţi apropiaţii mei, dar şi oamenii de fotbal din Vâlcea de la noi ştiu că iubesc / ţin cu Dinamo. Duminică am fost impresionat de Rapid şi m-am bucurat mult pentru ei, pentru parcursul lor în acest început de campionat. O persoană foarte dragă mie m-a întrebat duminică seara cum pot „iubi” şi pe Dinamo şi pe Rapid şi m-a pus puţin în încurcătură… (cu Rapid, simpatizez).

În fotbal, ca şi în viaţă sunt mai multe iubiri. În viaţă sunt iubirile copilăriei, iubirile adolescenţei, iubirile tinereţii, iubirile maturităţii. La fotbal „iubirile” sunt pe ţări sau pe continente: iubirea pentru Barcelona (Spania), iubirea pentru Inter (Italia), iubirea pentru Liverpool (Anglia), iubirea pentru Dortmund ( Germania) şi, mai nou iubirea pentru PSG via Messi (Franţa) sau iubirea pentru Brazilia (America de Sud).

Am stat şi am analizat de unde vine forţa Rapidului în acest început de campionat, iar răspunsul este unul complex: din impenetrabilitatea sistemului defensiv cu un portar, Horaţiu Moldovan reinventat, cu Claudiu Belu, Cristi Săpunaru, Dragoş Grigore şi Junior Morais de la meci la meci mai buni şi mai sudaţi în apărare şi cu un antrenor (fără licenţa „Pro”), Mihai Iosif care tace şi face şi care vine din galerie, din sufletul Rapidului.
Și, să nu uităm, la Rapid sunt şi 2+2 vâlceni : Ștefan Pănoiu- copilul de 10 pe linie la „Bac” anul acesta şi Alex Dandea, dar şi 2 jucători care au evoluat (unul mult timp) la echipele fanion ale fotbalului vâlcean din ultimii 10 ani: CSM Rm.Vâlcea şi Damila Rm.Vâlcea (Măciuca) şi i-am numit aici pe Petre Goge şi pe Adrian Bălan.
Deci, sincer am motive întemeiate să… simpatizez cu Rapid „Realul” din Giuleşti!
Aveţi grijă de voi!
• Dan-Cătălin Săraru

Articole Similare

Back to top button