Fără categorieDiverse

ECHIPELE NAŢIONALE, PE TEREN

ISTORIA EUROPENELOR

Episodul 4

În 1996, Germania a câştigat singurul trofeu din istorie adjudecat prin regula „golului de aur”

O ediţie deosebit de disputată a fost ce-a de-a 10-a, din 1996, cu ambele semifinale decise la lovituri de pedeapsă. De această dată au fost 16 calificate la turneul final. România, care venea după o figură excelentă făcută la turneul final al Campionatului Mondial din SUA, s-a aflat într-o grupă preliminară cu Franţa şi s-a calificat după un parcurs bun, de pe primul loc. Au fost înregistrate rezultatele: 3-0 (Belodedici, Petrescu, Răducioiu) şi 4-1 (Răducioiu – 3 şi Dumitrescu) cu Azerbaidjan, 2-1 (Lăcătuş, Munteanu) şi 1-1 (Lăcătuş) cu Israel, 2-1 (Răducioiu şi Wandzik – autogol) şi 0-0 cu Polonia, 1-3 (Lăcătuş) şi 0-0 cu Franţa, 3-2 (Popescu, Hagi, Prodan) şi 2-0 (Hagi, Munteanu) cu Slovacia. La turneul final din Anglia am fost repartizaţi într-o grupă cu aceeaşi echipă a Franţei, dar şi cu Spania şi Bulgaria, iar cele trei meciuri au însemnat tot atâtea înfrângeri: 0-1 cu Franţa, 0-1 cu Bulgaria şi 1-2 (Răducioiu) cu Spania.
În semifinale, FRANŢA a terminat 0-0 cu CEHIA, iar cei din urmă au învins cu 6-5 la penaltiuri, în timp ce GERMANIA a terminat 1-1 cu ANGLIA, iar primii au reuşit 6-5 la aceleaşi lovituri de departajare! Într-o finală foarte disputată, cehii au deschis scorul prin Berger (min. 59), iar germanii au egalat prin Bierhoff (min. 73). Au urmat prelungirile şi, graţie unui gol de aur (autor, acelaşi Bierhoff), GERMANIA a devenit campioană europeană pe Stadionul Wembley.

România a bifat ultimul turneu final al unei mari competiţii internaţionale în anul 2000

Reprezentativa Franţei şi-a adjudecat titlul la ediţia din 2000, cu turneul final disputat pentru prima dată în două ţări, Belgia şi Olanda. Echipa noastră a reuşit un parcurs perfect în preliminarii: 7-0 (Adrian Ilie – 3, Popescu, Cătălin Munteanu, Moldovan şi Haas – autogol) şi 3-0 (Roşu, Ganea – 2) cu Liechtenstein, 4-0 (Ganea, Dorinel Munteanu, Vlădoiu, Roşu) şi 1-0 (Florentin Petre) cu Azerbaidjan, 0-0 şi 5-1 (Ilie, Hagi, Ciubotariu, Moldovan – 2) cu Slovacia, 2-0 (Ilie, Dorinel Munteanu) şi 1-1 (Moldovan) cu Ungaria, 1-1 (Hagi) şi 1-0 (Dorinel Munteanu) cu Portugalia. Ne-am clasat astfel pe primul loc în grupa preliminară, fără înfrângere! A fost, la turneul final, o comportare merituoasă. Am învins Anglia (!) cu 3-2 (Chivu, Dorinel Munteanu şi Ganea), am terminat la egalitate, 1-1 (Moldovan) cu Germania şi am pierdut în faţa Portugaliei cu 1-0. De pe locul doi în grupă am jucat în sferturi cu Italia, care ne-a învins cu 2-0. De remarcat, la echipa noastră, a fost faptul că din 13 jucători intraţi pe teren, numai 3 jucau atunci la echipe din ţară!
Semifinalele au adus faţă în faţă PORTUGALIA cu FRANŢA, ultimii câştigând, după prelungiri ( 2-1) şi ITALIA cu OLANDA, într-un meci încheiat cu scor alb şi decis la 11 metri. Au învins italienii cu 3-1. În finală, s-a decis câştigătoarea tot după terminarea timpului regulamentar: FRANŢA – ITALIA 2-1, dupa ce reprezentanţii „cocoşului galic” au egalat, în extremis, în minutul 90, iar apoi au reuşit golul victoriei în minutul 113!

Grecia şi-a adjudecat trofeul în 2004, după ce a trecut în finală chiar de ţara organizatoare, Portugalia

Întrecerile din 2004 au adus la start 50 de naţionale. România nu a mai reuşit să treacă de grupa eliminatorie, ocupând doar locul trei, dupa Danemarca şi Norvegia, dar la un singur punct sub prima şi la egalitate de puncte cu a doua clasată! Rezultatele noastre au fost următoarele: 2-0 (Mutu, Ganea) şi 3-0 (Chivu, Munteanu, Ganea) cu Bosnia-Herţegovina, 4-0 (Mutu, Pancu, Ganea, Bratu) şi 7-0 (Moldovan – 2, Contra – 3, Rădoi, Ghioane) cu Luxemburg, 0-1 şi 1-1 (Ganea) cu Norvegia, 2-5 (Mutu, Munteanu) şi 2-2 (Mutu, Pancu) cu Danemarca.
În semifinalele turneului final din Portugalia, acolo unde nu au reuşit să ajungă Spania, Rusia, Franţa, Anglia, Croaţia, Italia sau Germania (!) s-au disputant meciurile: GRECIA – CEHIA 1-0 (după prelungiri) şi PORTUGALIA – OLANDA 2-1. Într-o finala cu  formaţia gazdă pornind din postura de mare favorită, au câştigat până la urmă outsiderii:  GRECIA – PORTUGALIA 1-0, învingătorii fiind la prima performanţă de acest gen.
(Va urma)

• Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button