DiverseHandbal

Echipa Colegiului Energetic din Rm. Vâlcea s-a calificat în finala ONSŞ. Se va lupta pentru titlul naţional cu Brăila

În acest week-end, la Slatina se desfăşoară turneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la handbal feminin, competiţie dedicată elevelor de liceu. La această competiţie a obţinut calificarea şi reprezentanta Vâlcii, echipa Colegiului Tehnic Energetic. Handbalistele de la poalele Capelei au plecat în judeţul Olt cu gândul la aur. Sunt la doar o victorie distanţă de împlinirea acestui vis.

Azi (duminică, 12 mai), elevele lui Ionel Gheorghe vor disputa finala întrecerii împotriva echipei din Brăila. Până acum, la turneul final, Energetic a înregistrat patru victorii. S-a impus la opt goluri diferenţă în faţa reprezentantei Iaşiului, cu 23-20 în partida cu Baia Mare, cu 24-16 în duelul cu Bucureşti, iar în semifinale a dispus de Braşov cu scorul de 24-22. Din lotul formaţiei vâlcene fac parte jucătoarele: Diana Ciucă, Raluca Fulgescu, Ioana Bălăceanu, Ana Maria Mincu, Roberta Stamin, Daniela Marin, Andreea Coman, Denisa Vâlcan, Andreea Preducă, Lorena Jurj şi Diana Ciui. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button