După un meci echilibrat, vâlcenii de la Vartex CNMB au învins CSM Câmpia Turzii
Pe 9 februarie, la Câmpia Turzii, s-a desfăşurat o nouă etapă a Campionatului Naţional de volei masculin rezervat Diviziei A2. În acest meci, echipa locală a Clubului Sportiv Municipal din Câmpia Turzii a întâlnit formaţia lui Adrian Panduraşu, Vartex CNMB. Vâlcenii care au efectuat deplasarea sunt George Câţu Stina, Adrian Panduraşu, Edi Moţăţăianu, Lucian Stanciu, Cătălin Silvilescu, Florin Mărgărit şi Şerban Nicolae. Sportivii menţionaţi au avut o evoluţie foarte bună şi, după un joc echilibrat, au învins gruparea din Câmpia Turzii cu scorul de 3-2. Ei au câştigat seturile 2, 4 şi 5 la 23, la 25 şi la 11 puncte, iar seturile 1 şi 3 le-au pierdut cu 25-20 şi 25-23. (O.D.)