Liga V

”După rezultatele pe care le-a avut Cocoş, mi-e teamă să nu-l ia Burleanu la Naţională, în locul lui Edi Iordănescu”

Primarul din Bărbăteşti a rămas surprins de seria bună a echipei de fotbal a localităţii în Liga a V-a. AS Bărbăteşti ocupă locul 5 din 16 formaţii. Dacă ar fi continuat campionatul încă vreo 4-5 etape, se bătea la promovare. Nu au existat, însă, astfel de obiective. Pur şi simplu victoriile au adus victorii. Antrenorul Ion Deaconu, alias ”Cocoş”, a avut un merit important la aceste reuşite. A strâns lotul de fiecare dată şi a găsit formula ideală, şi-a mobilizat bine jucătorii de pe margine. Constantin Banacu a glumit pe seama performanţelor echipei de fotbal.

”Echipa de fotbal a mers foarte bine. Nu ştiu ce le-a făcut Cocoş, dar am şi uitat de când nu am mai luat bătaie. Suntem bine de tot, după un început mai greoi. Papa a înnebunit şi el. Marchează pe bandă rulantă. Am fost şi eu la meciuri, dar mai rar. I-am văzut cu Sălătrucel. S-a jucat foarte frumos. Mi-a plăcut. Şi adversarii au dat dovadă de sportivitate. Şi Cocoş a fost mai liniştit pe margine. Se mira şi observatorul. După asemenea rezultate, mi-e teamă să nu-l pierdem, să ni-l ia Burleanu în locul lui Edi Iordănescu la Naţională. Glumesc, dar chiar mă bucură rezultatele lor. Să continuăm pe acest drum şi e bine. Am aranjat şi terenul, l-am cilindrat, îl udăm. Toţi cei care au venit la Bărbăteşti ne-au lăudat pentru stadion şi au rămas surprinşi de baza noastră. Am întreţinut-o, acum dăm floare de fân şi gazon. O perioadă probabil vom mai limita accesul copiilor pe teren, până facem ce trebuie”, a precizat primarul comunei Bărbăteşti.

Articole Similare

Back to top button