Liga 6Fotbal

După patru ani, stadionul din Băile Govora a găzduit din nou un meci de fotbal oficial, de seniori

În week-end-ul trecut, a fost bucurie mare pentru microbiștii din Băile Govora. Echipa locală, reînființată și înscrisă în competiții, după o lungă perioadă de inactivitate, a disputat primul meci oficial pe teren propriu, în Liga a VI-a. Rezultatul nu a fost pozitiv, însă echipa a primit încurajări. Primarul Mihai Mateescu a promis sprijin pentru care Sănătatea Băile Govora să aibă un parcurs cât mai lung pe plan competițional.

”În prezența a peste 200 de spectatori, pe 15 septembrie 2024, echipa de fotbal Sănătatea Băile Govora a primit, în etapa a doua a campionatului județean, Liga a VI-a, Seria Nord, vizita echpei Păstorul Vaideeni. Scorul final a fost de 5-1 pentru echipa din Vaideeni. Cu toate că echipa favorită a pierdut meciul, având în componența sa foarte mulți juniori, spectatorii govoreni au fost încântați că, după patru ani, pe stadionul din orașul Băile Govora joacă din nou Sănătatea. Este bine să menționăm faptul că la reînființarea echipei Sănătatea Băile Govora o contribuție importantă au avut-o Consiliul Județean Vâlcea, prin domnul președinte Constantin Rădulescu (care a asigurat pentru echipă echipament și mingi) și Primăria Băile Govora, prin subsemnatul, care s-a ocupat de întreținerea terenului de joc și modernizarea vestiarelor. De asemenea, trebuie aduse mulțumiri și spectatorilor care au asigurat masa jucătorilor, după meci. Le dorim în continuare mult succes jucătorilor din noua echipă Sănătatea Băile Govora”, a transmis primarul Mihai Mateescu! Leonard Văduva a marcat pentru gazde în acest meci, iar pentru Vaideeni: Alexandru Manole, Emil Negoi, Cosmin Cioranu și Dragoș Gheorghescu, de două ori. În runda viitoare, Sănătatea Govora are un meci cel puțin la fel de dificil, în deplasare, cu Montana Iz. Rece. Va reveni pe teren propriu duminică, 29 septembrie, de la ora 17.00. Va fi duelul sportiv al stațiunilor balneare: Băile Govora vs. Băile Olănești.

Articole Similare

Back to top button