Volei

După finalizarea lucrărilor de renovare,

Sala „Capela” va fi pregătită pentru noul sezon competiţional

Potrivit antrenorului Marius Mărgărit, echipa de volei CET Govora CNMB îşi va continua pregătirile pe terenul din aer liber până la jumătatea lunii septembrie, atunci când se preconizează că vor fi terminate lucrările de reabilitare a Sălii „Capela”. Directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a mai precizat că elevele sale se antrenează dimineaţa, între orele 9 şi 11.

„Până acum, vă pot spune că a fost schimbată toată instalaţia termică a sălii de sport, iar în continuare urmează să reparăm parchetul în zonele care au fost distruse. După aceea, ne vom ocupa de partea de vopsitorie. Doresc să menţionez faptul că această reabilitare a fost posibilă datorită sprijinului deosebit pe care l-am primit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a conducerii CET Govora. Sala are 40 de ani şi nu a avut reparaţii capitale de vreo 20. Mă bucur că am găsit înţelegere şi am reuşit să facem acest lucru. În anul următor, sperăm să terminăm şi partea de montare a ferestrelor termopan”, a spus Marius Mărgărit.

Meciuri de verificare cu CS Argeş Volei Piteşti

Antrenorul a afirmat că, la sfârşitul lunii august, au fost programate câteva jocuri de verificare cu formaţia CS Argeş Volei Piteşti. „În această perioadă este greu pentru toată lumea, la fel şi pentru noi, sportivii. Având în vedere condiţiile financiare actuale, nu ne putem permite să participăm la turnee. De aceea, cu bani puţini, suntem nevoiţi să ne facem pregătirea în aşa fel încât, la începutul campionatului, să fim apţi pentru atingerea obiectivului”, a conchis directorul adjunct al CNMB.

Marius Mărgărit completează lotul echipei vâlcene

Cu privire la lotul grupării vâlcene, Marius Mărgărit ne-a declarat că, în curând, este posibil ca alături de noua ridicătoare, Bianca Covrig, să evolueze pentru CET Govora CNMB o jucătoare din Timişoara, Andreea Niculiţă şi o trăgătoare principală de la Chişinău.
Una dintre componentele de bază care au părăsit echipa din Sala „Capela” este Ioana Toma, sportiva evoluând în momentul de faţă pentru o formaţie de Liga a III-a din Franţa. „Andreea Costache este studentă la Facultatea de Medicină şi de aceea, nu a mai putut continua practicarea voleiului, iar Mirabela Duma a renunţat la acest sport într-un mod inexplicabil. Ne-a făcut o surpriză neplăcută”, a adăugat Marius Mărgărit.

Obiectivul este clasarea în primele patru locuri

Antrenorul voleibalistelor a subliniat faptul că obiectivul grupării de Divizia A2 din Sala „Capela” pentru următorul sezon competiţional îl reprezintă, ca şi anul trecut, clasarea în primele patru locuri. „Ne gândim la o eventuală participare la turneul de promovare în Divizia A, însă nu la promovarea efectivă. Totuşi, pentru a participa la acel turneu, trebuie să ne clasăm pe una din primele patru poziţii. Eu cred că vom avea o echipă destul de bună la nivelul Diviziei A2. La junioare, obiectivul nostru nu mai este la fel de îndrăzneţ ca până acum, pentru că avem o generaţie mai tânără. Cu toate acestea, sperăm să participe măcar la turneul semifinal, iar la cadete, ne dorim să ajungem la turneul final. În acest an cred că ne va fi mai greu să obţinem medalii, deoarece are loc un schimb de generaţii. Trei jucătoare importante şi-au terminat perioada de juniorat şi de aceea, pretenţiile noastre vor fi ceva mai modeste”, a explicat Marius Mărgărit.

Patru formaţii s-au retras din Seria Vest a Diviziei A2

Din cauza problemelor de natură financiară, în Seria Vest a Diviziei A2, în care activează şi formaţia vâlceană, nu vor mai evolua în acest an patru echipe. Este vorba despre CS „U” Politehnica Timişoara, CNE Baia Mare, CS „U” Bihorul Oradea şi CSŞ Caransebeş. Dacă numărul grupărilor care se vor înscrie în Seria Est va la fel de mic, există varianta ca în acest sezon să fie creată o singură serie. „Problemele financiare sunt mari la toate echipele, inclusiv la noi. În aceste condiţii, va trebui să realizăm măcar performanţa de anul trecut, cu bani mai puţini”, a încheiat Marius Mărgărit.

Ovidiu Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button