Dunărea vine pe Olt! Vâlcea – Brăila, duminică, în Polivalentă
A sosit momentul revederii cu echipa de handbal de la poalele Capelei. Nu în vreun joc amical, ci chiar cu ocazia primei etape din noul sezon de Liga Florilor. În prima zi de toamnă, duminică, 1 septembrie, când se numără ”bobocii”, iubitorii handbalului vâlcean sunt aşteptaţi în Polivalentă pentru un duel de top. Dunărea vine pe Olt. SCM înfruntă Brăila. Sunt două formaţii care participă şi în cupele europene şi care se vor bate în noul sezon pentru locurile fruntaşe. SCM speră să aibă mai puţin ghinion şi lotul valid până la final, să nu mai apară accidentări grave sau alte situaţii care să pună în pericol obiectivul propus. S-au întors Asma Elghaoui şi Jovana Kovacevic Skrobic, care şi-au împlinit visul din plan familial şi au devenit mămici, au fost recuperate jucătoarele cu probleme medicale şi realizate câteva transferuri notabile. Julie Foggea, Andreea Bujor, Alicia Toublanc şi Iryna Mokat au ajuns sub comanda lui Bent Dahl. Două vin din Franţa, una din Rusia, iar Bujor a evoluat pentru Zalău. Dintre stranierele care au evoluat în sezonul precedent în Sala Traian, au ales să continue cu Vâlcea (aveau contract sau au semnat prelungirea): Wollik, Cholevova, De Jong, Maidhof, Ljepoja, Zschocke, dar şi căpitanul şi golghetera echipei, Nathalie Hagman. SCM le mai are în lot şi pe Alicia Gogîrlă, Raluca Kelemen (postul de portar fiind acoperit şi cu Teodora Neagu, componentă şi a echipei de tineret a clubului, în sezonul precedent), Cristina Florica, Rebeca Necula, dar şi alte jucătoare tinere, de la echipa a doua, Grigore şi Bălan. Mai pot fi promovate şi altele. Partida de duminică, din Sala Traian, cu Brăila, începe la ora 17.30 şi va fi jucată de SCM cu gândul la Iryna Glibko, a cărei dispariţie prematură a întristat şi îndoliat întreaga comunitate handbalistică.
În etapa a doua, pe 7 septembrie, ”municipalele” merg la Braşov, pentru întâlnirea cu Corona, una dintre adversarele din meciurile amicale pe care SCM nu a reuşit să o învingă în perioada de pregătire. În runda a treia, în polivalenta de la poalele Capelei vine nou-promovata CSM Iaşi 2020. ”Roş-albastrele” vor debuta în noul sezon european pe 6 octombrie. De la ora 17.00, SCM va da piept cu HC DAC Dunajska Streda, în turul 2 preliminar al EHF European League. Returul va fi pe 12 sau 13 octombrie, în Slovacia. Dacă trec de Dunajska Streda, Hagman şi colegele sale vor înfrunta, în turul 3, DVSC Schaeffler (Debrecen), din Ungaria.