Administratie

Dumitru Ciorîcă a solicitat fonduri prin ”Anghel Saligny” pentru asfaltarea drumurilor din Cernişoara

În ultimii ani, proiectele primăriilor au tot fost mutate de pe un program pe altul. Aceste decizii au provocat multe probleme pentru personalul administrativ şi nu numai: costuri suplimentare pentru refacerea documentaţiilor, noi avize, timp pierdut, nemulţumiri din partea localnicilor. Acum, primarii îşi pun baza în ”Anghel Saligny”. Şi Dumitru Ciorîcă, întâiul gospodar din Cernişoara, speră să primească sprijin financiar în baza acestui program. A solicitat fonduri pentru asfaltarea a peste 8 kilometri de drumuri de interes local. Sunt incluse în proiect căi de acces mai mici sau mai mari, de 200-300 metri şi până la 2 kilometri, din toate satele. În total, vreo 27 de drumuri. De asemenea, în cazul în care va intra la finanţare, prin intermediul proiectului se vor amenaja şi şase poduri.
La Cernişoara se lucrează deja la un obiectiv. Este vorba despre cel care vizează reabilitarea termo-energetică a şcolilor din Armăşeşti şi Mădulari. Practic, din vechile şcoli au mai rămas doar pereţii. Totul se schimbă. Vor deveni două unităţi de învăţământ care vor asigura elevilor cele mai bune condiţii pentru studiu. Investiţia ar trebui să se finalizeze până în luna noiembrie a anului viitor. În acest timp, elevii îşi vor desfăşura activitatea în celelalte şcoli din comună. Ulterior se va realiza şi comasarea. De la sfârşitul lui 2022, cel târziu în 2023, vor funcţiona în localitate doar cele două şcoli ce urmează să fie aduse la standarde europene.

Articole Similare

Back to top button