AdministratieEveniment

Dumitru Ciorîcă organizează, în premieră, Ziua Comunei Cernişoara!

În acest an, pentru prima dată, la Cernişoara va avea loc un eveniment dedicat fiilor satului. Primarul Dumitru Ciorîcă, Primăria şi Consiliul Local organizează, duminică, 21 august, Ziua Comunei. Programul manifestărilor începe la ora 13.00. În prima parte, autorităţile locale vor premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Ulterior, elevii şcolilor din Cernişoara vor prezenta un program artistic. După ora 14.00, pe scenă vor urca artiştii din cadrul Ansamblului Rapsodia Vâlceană, care vor cânta şi încânta publicul cu muzică populară. Va urma un spectacol de dansuri populare asigurat de un grup din Cernişoara şi Căluşarii din Frânceşti. După ora 17.00 şi până târziu, în noapte, cernişorenii sunt invitaţi la hora satului. Robert Olaru şi formaţia vor fi responsabili cu distracţia. Evenimentul va avea loc pe islazul comunal din Modoia.

Articole Similare

Back to top button